Primul hram al Centrului de vârstnici de la Cușma

de | sept. 10, 2015 | Actualitatea religioasă

Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice „Sfinții Ioachim și Ana” din localitatea Cușma, comuna Livezile, și-a sărbătorit miercuri, 9 septembrie 2015, primul hram.11997112_993627634015421_684463892_n

Sărbătoarea a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii, iar de la ora 18, a fost oficiat, în sobor de preoți, Acatistul Sfinților ocrotitori. În cadrul cuvântului de învățătură, părintele Simion Bretfelean din parohia bistrițeană „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, care este și membru fondator al Asociației Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud, sub patronajul căreia se află centrul, a evidențiat însemnătatea praznicului și a adus un cuvânt de mângâiere și încurajare pentru beneficiarii și angajații centrului. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frățească, la care au participat toți cei prezenți.

Capela Centrului, sfințită de Înaltpreasfințitul Andrei

12007329_993627564015428_782349974_nCentrul rezidențial pentru persoane vârstnice „Sfinții Ioachim și Ana” din localitatea Cușma a fost deschis oficial anul trecut, mai exact pe 16 octombrie. În prezent, primesc îngrijire aici 40 de persoane vârtnice, care pe lângă serviciile medicale și sociale beneficiază și de asistență spirituală. Există în complex o capelă unde în fiecare miercuri, vineri, duminică și în sărbători este oficiată Sfânta Liturghie. În plus, o dată pe lună preotul Adrian Otviș din parohia Cușma, împreună cu părintele Marius Pintican, directorul centrului, și cu alți preoți din zonă săvârșesc Taina Sfântului Maslu. Potrivit părintelui Marius Pintican, o altă bucurie pentru comunitatea de aici, de la centru, va fi sfințirea capelei, ce va avea loc pe 17 septembrie, cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Ultimele articole

Să ne aducem aminte de Hristos cu dragoste

Să ne aducem aminte de Hristos cu dragoste

Bătrânul Amfilohie zicea: „Până ce inima noastră nu este locuită de dragostea lui Hristos, nu putem face nimic. Suntem ca nişte bărci fără carburant în motor.” Şi el adăuga: “Să ne aducem aminte de Hristos cu dragoste, şi atunci inima noastră va tresălta de bucurie”....

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

Clericii din Protopopiatul Ortodox Năsăud s-au reunit marți, 19 octombrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat în biserica Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” din Salva și a fost precedată de o slujbă de Te Deum. Lucrările conferinței...

Biserica din Lunca, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica din Lunca, resfințită de Mitropolitul Clujului

În Duminica a 21-a după Rusalii, 17 octombrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea din localitatea Lunca, județul Bistrița-Năsăud, de la...

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la Biserica din Sânmărtin

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la Biserica din Sânmărtin

În Duminica a 21-a după Rusalii, 17 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Sânmărtin, județul Cluj. Cu acest prilej, Părintele Episcop...