Prin Cruce vine bucurie la toată lumea

de Spiritualitate

Sfânta Biserică a rânduit, ca acum la mijlocul postului, să fie preacinstită Sfânta Cruce. Nu ne vom putea opri la toate înţelesurile Sfi ntei Cruci, dar ne vom opri la două dintre ele, înţelesul dogmatic al Sfintei Cruci: Crucea este expresia iubirii absolute a lui Dumnezeu faţă de oameni; şi înţelesul moral, care reiese.

În ce priveşte înţelesul dogmatic, citim în Evanghelia după Ioan, în capitolul 3, versetul 16, că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe unicul Său Fiu, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Deci, iubirea absolută ne-a arătat-o Dumnezeu prin jertfirea pe Cruce a Preaiubitului Său Fiu.

Jertfa Crucii ne răscumpără din păcat şi din moarte. Iubirea absolută a lui Dumnezeu ne scapă din păcat şi din moarte şi ne duce în viaţa veşnică prin jertfa Crucii. Ori de câte ori, preotul, în Sfântul Altar, pregăteşte pâinea şi vinul pentru Liturghie, la urmă, zice o rugăciune: „Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii, cu scump Sângele Tău, pe Cruce fiind răstignit şi cu suliţa împuns, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, mărire Ţie”[i]. Prin Cruce vine mântuirea la toată lumea.

Tot un înţeles dogmatic al Crucii este dezvăluit şi în Acatistul Sfintei Cruci, pe care unii din frăţiile voastre îl citiţi cu multă evlavie. Un stih din acest Acatist zice: „Bucură-te Cruce, uşa Tainelor”[ii]. Cu alte cuvinte, Sfintele Taine ale Bisericii îşi au uşa în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos. Acest mare adevăr, cum că din Crucea Domnului nostru Iisus Hristos izvorăsc Sfintele Taine, îl descoperă Mântuitorul oamenilor prin bătrâ[1]nul Nicodim. În Evanghelia după Ioan, în capitolul 3, ne este istorisită, tainica, nocturna şi gingaşa întâlnire dintre bătrânul Nicodim şi Domnul Iisus Hristos. Făcea parte din Sinedriu, îi era teamă să vină la Domnul Hristos ziua şi a venit noaptea. Era bătrân şi se gândea la marea trecere şi la ce va fi dincolo, şi-L întreabă pe Mântuitorul Iisus Hristos, cutremurat: „Doamne, cum mă pot eu mântui?” Domnul Hristos îi dă răspuns: „Nu te poţi mântui dacă nu te naşti din nou!” Nedumerit, Nicodim întreabă cum este posibil ca un om bătrân să intre din nou în pântecele mamei pentru a se naşte din nou? Dar Mântuitorul Hristos îl lămureşte, spunându-i că e vorba de naşterea din nou „din apă şi din Duh”, adică din Sfintele Taine care îşi au izvorul şi uşa în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos. Ştiţi că în Evanghelia după Ioan, în capitolul 19 ni se istoriseşte cum a fost pironit pe Cruce Domnul Hristos. La un moment dat, unul dintre ostaşi, cu suliţa lui a împuns coasta Mântuitorului din care a curs sânge şi apă, a curs sângele Sfintei Cuminecături şi apa Sfântului Botez. Iată cum Crucea Domnului Hristos este uşa, izvorul Sfintelor Taine. Toate Tainele îşi au izvorul în jertfa Lui mântuitoare.

Cinstim mereu Sfânta Cruce dar, ei, Sfânta Biserică i-a rânduit câteva sărbători speciale: a treia Duminică din Postul Mare, Ziua Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), o Duminică înainte şi una după acest praznic, Ziua de 1 august. O preacinstim pentru că, din punct de vedere dogmatic sau al învăţăturii de credinţă creştine ortodoxă, Crucea are un înţeles aparte: este expresia iubirii absolute a lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii, este răscumpărarea noastră din păcat şi din moarte, este uşa Sfintelor Taine. Atunci, nu în zadar la Utrenie, în fiecare duminică se cântă „…prin Cruce vine bucurie la toată lumea…”. Se bucură toată lumea că prin Cruce avem răscumpărare din păcat şi din moarte şi avem deschise uşile Raiului. Pe scurt, acesta ar fi înţelesul dogmatic al Sfintei Cruci.

Dar, din Evanghelie, ne putem opri şi la un înţeles moral al Sfintei Cruci, căci viaţa noastră pe pământ nu-i lipsită de greutăţi. Fiecare creştin îşi are crucea lui, mai grea sau mai uşoară, aşa cum socoate Dumnezeu că o poate duce creştinul. Evanghelia pe care aţi auzit-o citindu-se ne îndeamnă să ne ducem crucea până la capăt. Spune Domnul Hristos în Evanghelia de astăzi: „Chemând la Sine mulţimea împreună cu ucenicii Săi le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie, căci cine va voi să-şi scape sufletul său îl va pierde, iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa; căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul sau ce-ar putea da omul în schimb pentru sufletul său? Căci, de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii Săi îngeri” (Marcu 8; 34-38). Dumnezeu a rânduit ca şi noi să avem crucile noastre pe pământ.

O carte de evlavie creştină, scrisă de Toma de Kempis şi intitulată „Urmarea lui Hristos”, plecând de la acest citat scripturistic pe care l-aţi auzit din Evanghelia zilei, zice, printre altele, aşa: „Ne prinde bine, uneori, că dăm de anumite necazuri şi greutăţi pentru că acestea îl întorc pe om spre sine însuşi, ca să priceapă că el se află în surghiun şi să nu-şi pună nădejdea în vreun lucru din lumea aceasta. Ne prinde bine că, uneori, îndurăm împotriviri şi că se crede ceva rău de noi, chiar dacă am făcut bine ori am gândit curat. Acestea ne ajută la smerenie adeseori şi ne apără de mărirea deşartă”[iii]. Important este că, Dumnezeu, care îngăduie să vină necazurile şi crucea pe umerii noştri ne dă puterea să o şi ducem.

Voi încheia cu un gând al Sfântului Maxim Mărturisitorul referitor la acest înţeles al Crucii. El zice că Dumnezeu ne conduce înspre ţintă, înspre Împărăţia Sa cu ajutorul a două mij loace: pronia şi judecata. În virtutea proniei, ne răsfaţă cu toate bunătăţile, ne dă cele trebuincioase, pâinea cea de toate zilele, îmbrăcăminte, putere de muncă, sănătate, hrană, toate celelalte. Acestea ni le dă prin pronia Sa cea cerească. Dar, atunci când noi nu mergem pe calea cea dreaptă, Dumnezeu se foloseşte şi de celălalt mijloc, de judecată[iv]. Adică, îngăduie să vină peste noi necazuri, lipsuri, boli şi încercări şi, în focul acestora, nu trebuie să cârtim, ci trebuie să-i cerem puterea de a le duce până în capăt, pentru că nu suntem singuri, ci El este cu noi.

Nu zadarnic poporul nostru a izvodit şi versuri frumoase în care se pomeneşte Sfânta Cruce:

„Sub Cruce ne strângem,
Cu Crucea ne-nchinăm,
Hristos ne conduce
Oricând Îl urmăm.”

Crucea este semnul distinctiv al creştinătăţii şi fără de ea nu se poate. Şi dacă Sfântul Pavel nu găsea altă pricină de laudă decât Crucea Domnului Iisus Hristos, nici noi nu putem găsi.

Să ne ajute Tatăl cel Ceresc, ca să săvârşim calea postului, capetele nevăzuţilor balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne-arătăm şi, cu bucurie, să ajungem a ne închina şi Sfintei Învieri. Amin


[i] Liturghier, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2012, p. 117

[ii] Ceaslov, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1973, p. 359.

[iii] Toma de Kempis, Urmarea lui Hristos, Editura Mitropoliei Banatului, Ti[iii]mişoara, 1991, p. 26.

[iv] Filocalia 3, Sibiu, 1948, p. 252


Sursa: Andrei Arhiepiscop şi Mitropolit, Chiriacodromion contemporan, Cluj-Napoca : Renaşterea, 2016

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Preasfințitul Părinte Vasile Flueraș:  „Întotdeauna vor fi oameni care îl contestă pe Dumnezeu. Dar istoria ne-a arătat că toți cei care au ales Calea și modelul de viață propus de El au ieșit învingători”

Preasfințitul Părinte Vasile Flueraș: „Întotdeauna vor fi oameni care îl contestă pe Dumnezeu. Dar istoria ne-a arătat că toți cei care au ales Calea și modelul de viață propus de El au ieșit învingători”

Nenumărate generații care au cunoscut povara întunericului și a necunoașterii lui Dumnezeu își alinau dorul după Dumnezeu prin colinde. Iată câteva versuri:  „Coboară Doamne, coboară, căci păcatul ne omoară,/ Doar alăturea de Tine, orice rău se face bine. / Și Mesia a...

Hristos vine să ne recapituleze pe toţi şi să ne salveze

Hristos vine să ne recapituleze pe toţi şi să ne salveze

Atunci când l-a creat Dumnezeu pe om, l-a creat tânăr, sănătos, frumos şi nemuritor. Era o făptură perfectă, creată de Dumnezeu pentru viaţă; nicidecum pentru moarte sau pentru suferinţă. Solomon, în cartea Înţelepciunii sale, în primul capitol, în versetul 13 ne...

Pe Dumnezeu îl primim în Biserică

Pe Dumnezeu îl primim în Biserică

Copila nevinovată, de trei ani şi ceva, aşa cum au promis Ioachim şi Ana atunci când Dumnezeu le-a dat-o în dar, a fost dusă într-o toamnă, într-un început de iarnă ca şi acesta, la templul din Ierusalim. Şi n-a fost dusă acolo, aşa cum multe fecioare erau duse pentru...