Principesa Ileana a României (5 ianuarie 1909-21 ianuarie 1991)

Principesa Ileana s-a născut la București în anul 1909, într-o zi geroasă de ianuarie, dobândind prin naștere titlul de Principesă a României

Considerată drept cea mai frumoasă prințesă a României, mama sa spunea despre Ileana că era singura dintre copiii săi care merita din toate punctele de vedere să poarte coroana regală deoarece iubea România din toți rărunchii și era complet devotată țării în care s-a născut. Acesta era poate unul dintre motivele pentru care Ileana era și fiica preferată a Reginei Maria.

Filantropia, dragostea și jertfa pentru aproapele desăvârșesc portretul Principesei Ileana. Încă din timpul Primului Război Mondial, deși era doar o copilă, aceasta i-a stat alături mamei sale și a îngrijit alături de aceasta soldații răniți. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Principesa Ileana ajunge chiar să înființeze la Bran un spital pentru soldații români.

Pe când avea 22 de ani, principesa Ileana s-a căsătorit cu Arhiducele Anton, nunta fiind un prilej de mare sărbătoare pentru întreaga țară. Ceremonia religioasă a avut loc la Castelul Peleș.

Parcursul acesteia a fost și el unul extrem de dificil, fiind nevoită să trăiască mai mulți ani în exil. După instaurarea regimului comunist aceasta continuă să se implice în secret în mici acțiuni de „rezistență” și de într-ajutorare a aproapelui. Astfel, Principesa Ileana ajunge să ceară direct membrilor guvernului respectarea drepturilor deținuților politic, încercând, de asemenea, să ajute familiile acestora și toți oamenii neputincioși din acea vreme.

Despre momentul despărțirii de România, principesa susține că se simțea asemeni unui om care participa la propria-i înmormântare. În pofida regimului, mulțime de oameni a venit în acel moment să-și ia rămas bun de la aceasta, cu toții fiind cuprinși de o tristețe nemaivăzută.

Acest eveniment a marcat-o profund pe Principesa Ileana care afirma: „după ce am plecat de acasă, care pentru mine a fost întotdeauna în România, am fost ca și moartă. Nu împrejurările au fost greu de suportat, ci însăși nevoia de a trăi. (…)«eul» care exista independent de mama, soția, prietena care eram-«eul» esențial, pe care tot restul era construit, a suferit un șoc mortal când am fost îndepărtată de poporul meu.

După părăsirea patriei natale, principesa Ileana se stabilește inițial în Elveția, iar apoi pleacă spre Argentina alături de familie unde înființează un cămin pentru refugiații români.

Călătoria Principesei Ileana nu se oprește însă aici. În anul 1950 ajunge în Statele Unite ale Americii unde, în următorii ani,  va prezenta prin intermediul mai multor discuții sau conferințe, situația nefavorabilă din România.

Nici parcursul personal al Principesei nu a fost unul tocmai unul ușor. În anul 1954 divorțează de Arhiducele Anton și se căsătorește cu medicul Ștefan Isărescu, de care va divorța, de asemenea, câțiva ani mai târziu pentru a putea să răspundă chemării lăuntrice pe care o avea și pentru a se putea dedica întru totul lui Dumnezeu.

Se spune că această hotărâre de a urma calea monahală a venit în mod firesc pentru că, de mică, Ileana avea o mare credință în Dumnezeu. Mai mult, se presupune că decesul celor doi copii ai ei ar fi determinat-o pe principesă să grăbească această decizie.

Astfel, în anul 1961, Principesa Ileana pleacă la o mănăstire ortodoxă din Franța, loc unde, după șase ani, va deveni Maica Alexandra.

Reîntoarsă în Statele Unite, aceasta înființează în Pennsylvania o mănăstire cu hramul „Schimbarea la Față”, loc unde Maica Alexandra s-a și încredințat în brațele Tatălui Ceresc.

Despre legătura cu România, știm că aceasta a apucat să-și vadă țara natală abia la 81 de ani, când, revenită pe plaiurile copilăriei, vizitează mai multe mănăstiri, Castelul Bran, dar și mormintele familiei de la Curtea de Argeș, fiind plăcut surprinsă de faptul că încă era cunoscută de către români.

Maica Alexandra, ultimul copil al Reginei Maria și al Regelui Ferdinand, încetează din viață la data de 21 ianuarie 1991, fiind înmormântată la Mănăstirea „Schimbarea la Față”, ctitorită chiar de ea.


Resurse:

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Principesa Ileana a României (5 ianuarie 1909-21 ianuarie 1991)
Loading
/
Mai multe din Personalitatea zilei
Maria Cella Delavrancea (15 decembrie 1887 – 9 august 1991)

Maria Cella Delavrancea (15 decembrie 1887 – 9 august 1991)

Cella Delavrancea a fost singurul artist român care a asistat la aniversarea propriului centenar. În cei 104 ai săi, a fost înconjurată de personalități precum Brâncuși și George Enescu. A fost prietenă apropiată cu Regina Maria și Ion Luca Caragiale.A trăit secolul...

Alfred Nobel (21 octombrie 1833 -10 decembrie 1896)

Alfred Nobel (21 octombrie 1833 -10 decembrie 1896)

Numele savantului Nobel a rămas în istorie datorită premiului prestigios care îi poartă numele. Povestea omului de afaceri, chimistului și inventatorului este spectaculoasă. A brevetat peste 350 de invenții. Dintre  toate acestea, a rămas cunoscut în vremea sa pentru...

Iuliu Hațieganu (n. 14 aprilie 1885 – 4 septembrie 1959)

Iuliu Hațieganu (n. 14 aprilie 1885 – 4 septembrie 1959)

„Medicina este ştiinţa şi conştiinţa încălzite de iubire faţă de oameni” spunea medicul, profesorul și academicianul clujean Iuliu Hațieganu. S-a născut la 14 aprilie 1885 în satul Dârja din comuna Panticeu și a copilărit în comuna Cojocna. A făcut studiile primare în...

Elena Farago (29 martie 1878 – 4 ianuarie 1954)

Elena Farago (29 martie 1878 – 4 ianuarie 1954)

Elena Farago vine pe lume într-o familie înstărită de origine greacă, binecuvântă de Dumnezeu cu șapte copii. Elena, născută Paximade, vede lumina zilei la data de 29 martie 1878 în Bârlad. Deși conform acestor câteva date biografice am putea spune că poeta a avut o...

PĂRINTELE IOANICHIE BĂLAN (10 februarie 1930 – 22 noiembrie 2007)

PĂRINTELE IOANICHIE BĂLAN (10 februarie 1930 – 22 noiembrie 2007)

Părintele Ioanichie Bălan este unul dintre cei mai cunoscuți călugări-cărturari din întreaga țară, un impresionant număr de creații proprii ale acestuia văzând lumina tiparului între anii 1980 și 2008. Părintele Ioanichie Bălan s-a născut la data de 10 februarie 1930...