Principesa Ileana – Maica Alexandra și „monahismul regal”

Unii pot înțelege monahismul drept un exercițiu de egoism, ca fugă de lume, sau chiar ca lașitate în fața dificultăților vieții. De ce să pleci din lume, când ar trebui să lucrezi pentru transformarea ei? ar argumenta cineva cu o personalitate hiper-pragmatică. Sau, eventual, pleci din lume, pentru că lumea, așa cum este ea, te copleșește și o refuzi, pur și simplu, ar putea afirma cineva, pe aceeași linie de gândire. Cu atât mai mult, devine surprinzător când o principesă își lasă istoria sa personală deoparte și se logodește cu „Regele Hristos”, îmbrăcând haina monahală. Așa se întâmpla cu Principesa Ileana a României, în Sâmbăta lui Lazăr a anului 1967, la Mănăstirea Bussy-en-Othe din Franța. După șase ani de noviciat, primește „logodirea îngerescului chip”, desăvârșind povestea de dragoste, de data aceasta, cu Mirele Hristos. La întrebările ieromonahului, cu sfială, dar și cu încredere, răspunde mereu „așa cu ajutorul lui Dumnezeu”. Evenimentul este descris pe cât posibil: „În timp ce părintele ieromonah îi taie şuviţele de păr, Ileana are respiraţia întretăiată şi închide ochii. Se simte emoţionată, încordată, aproape strivită, aşa cum se simţise în copilărie, atunci când se suia în trenurile fratelui ei, Carol, şi ele alunecau pe şine, trecând prin mai multe tuneluri. Numai că, de data aceasta, tunelul era un cerc de foc: flăcările o înconjurau, ardeau puternic, dar nu o răneau, erau de jur-împrejurul ei, dar nu o mistuiau” . De acum Maica Alexandra, odată ce a primit „îngerescul chip”, va păși în viața cea nouă și în casa cea nouă a monahilor.
Principesa Ileana, fiica cea mică a regelui Ferdinand şi a reginei Maria, se naște în ziua de 23 decembrie 1909. Este educată într-un climat atent ales, la care se adaugă și o anumită înzestrare naturală înspre bine și nobil, fapt care îi creează o atitudine demnă atât față de țară, cât și față de spiritualitatea creștină.
Conflagrația Primului Război Mondial o găsește la frageda vârstă de cinci ani. „Timpul nu mai are răbdare… În timpul acelor ani de greutăţi şi pericole, eram deja suficient de mare cât să înţeleg ce se întâmplă” . Dar este martor și al prestigiului de care se bucură România Mare după anul 1918.  Studiază la  Colegiul din Heathfield – Ascot din Marea Britanie şi devine preşedinta Asociaţiei Creştine a Femeilor Române.
În ziua de 27 iulie 1931 se căsătorește la Sinaia cu principele Anton de Habsburg Toscana, o zi memorabilă în istoria recentă a românilor. Vor avea şase copii: Ştefan (1932-1998), Maria Ileana (1933-1959), Alexandra (n. 1935), Dominic (n. 1937), Maria Magdalena (n. 1939) şi Elisabeta (n. 1942). La fel ca și mama sa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, va îngriji soldații ca soră medicală – „mama răniților”, mai întâi pe teritoriul german, apoi pe cel românesc. Revine în țară în 1944 și va lucra la Spitalul Crucii Roșii din Brașov. De acum foarte implicată în slujirea medicală, înființează la Bran Spitalul „Inima Reginei Maria”, care va funcționa cu sprijinul Crucii Roșii Internaționale până în anul 1948.
Odată cu abolirea monarhiei, va fi nevoită să părăsească definitiv țara, la sfârșitul anului 1948. După o vizită la mormântul fratelui său Mircea și la monumentul funerar al mamei sale, de la Bran, se pregătește de plecare: „Anton, copiii şi cu mine am îngenuncheat pentru ultima dată la altarul inimii mamei şi ne-am rugat în linişte, din adâncul sufletului… Luasem o cutie frumoasă, veche, din metal, de pe una din mesele de la castel, şi, îndepărtând zăpada cu mâinile, am umplut-o cu pământ românesc. Din tot ce am adus cu mine din ţară, această cutie este lucrul cel mai preţios” . Ajunge mai întâi în Elveția, apoi locuiește o vreme la Buenos Aires, unde înființează un cămin purtând numele mamei sale, Regina Maria, destinat refugiaţilor politici români, iar din 1950 se mută la Boston.
Un eveniment tragic avea să îi fie punct de referință în viață – moartea fiicei sale Minola (Maria Alexandra) împreună cu soțul său. Aceștia se îndreptau către America de Sud, și, la coborâre, în Buenos Aires, o explozie teribilă a făcut fărâme avionul. Ea însăși descrie momentul: „Era ca şi cum mi se scursese tot sângele din inimă, iar trupul meu era sfârtecat în mii de bucăţi… Nu există nici un fel de consolare pentru o pierdere atât de grea, nici un mod de a alina durerea sufletului meu… Cel mai bun lucru, singura cale, este să mă confrunt cu realitatea aşa cum e ea şi să o privesc în faţă cu bravură creştină, căutând să descopăr lumina şi adevărul nu în jurul durerii mele, ci prin ea. Copilul meu a păşit dincolo de pragul vieţii acesteia, în viaţa veşnică. Știu aceasta fără nici o urmă de îndoială” . La scurt timp după prima nenorocire, Ştefan, băiatul său, a căzut de pe cal, s-a lovit la cap şi a fost multă vreme în comă. Atunci a înţeles că aceste întâmplări erau semne care îi vor schimba întreaga existență.
Curând după aceste evenimente se adresează Episcopului Antonie Bloom de la Londra pentru a-i cere binecuvântare și povățuire. Astfel în anul 1961, ajunge din nou în Europa, întrucât la acea vreme viața monahală din Statele Unite ale Americii era destul de firavă, mai ales cea de limbă română, și intră în Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Bussy-en-Othe, din apropiere de Paris. Starea de exil pe care o trăiește se convertește de acum în asumarea unei vieți monahale angajate, întrucât monahul este un om care nu are „cetate stătătoare”, ci o caută pe cea viitoare. Stareța Eudoxia va exprima limpede această trecere și schimbare de paradigmă: „Toţi suntem exilaţi, şi poate că Dumnezeu v-a hărăzit dumneavoastră o trăire mai intensă a sentimentului de înstrăinare, a vieţuirii într-o ţară străină. Adevărata noastră casă este sus, în ceruri, şi dumneavoastră vă este dat să cunoaşteţi acest sentiment mai în profunzime decât cei mai mulţi dintre noi” . După șase ani de noviciat, va fi tunsă în monahism primind numele de Alexandra. La scurtă vreme după călugărie, va părăsi din nou Europa și se va îndrepta către Statele Unite ale Americii, unde va înființa, cu binecuvântarea Episcopului Valerian Trifa, o mănăstire cu hramul „Schimbarea la Față” în Elwood City (Pennsylvania). Începuturile au fost dificile, dar și mai dificilă a fost formarea unei obști. În tot acest răstimp l-a cunoscut pe Părintele Roman Braga, fost deținut în închisorile comuniste. Sora sa, Maica Benedicta, cu o experiență monahală îndelungată, i se va alătura Maicii Alexandra și îi va și succeda la stăreție pentru o vreme. Păstrează legături apropiate și cu membrii familiei, dar și cu personalități culturale și duhovnicești ale vremii – Zoe Dumitrescu-Bușulenga (Maica Benedicta), Părintele Andrei Scrima sau Părintele Arsenie Boca.
Cu puțină vreme înainte de trecerea în eternitate, în septembrie 1990, Maica Alexandra va vizita România postdecembristă. Redăm un scurt fragment dintr-un interviu oferit jurnalistului Nicolae Stroescu de la „Europa Liberă” în timpul acestei vizite: „Sunt aşa de recunoscătoare pentru tot ce mi s-a dat. Ca un mesaj pentru viitor cred că sunt unele lucruri pe care trebuie să le recâștigăm, adică trebuie să recâștigăm încrederea unul într-altul. Lumea încă se îndoieşte unul de celălalt. Ăsta este un lucru de care e absolut necesar să ne dezbărăm. Altfel nu putem merge mai departe. Oamenii trebuie să înveţe să ierte. Trebuie să clădim pe încredere şi dragoste, altfel nu se poate clădi. Asta este ceea ce ar trebui să facem şi cred că se poate face, pentru că am văzut atâta lumină în ochii acelor tineri. Şi eu sunt sigură că este ceva de bază adânca credință ortodoxă în poporul nostru, care întotdeauna ne-a scos din greutăţi şi are să ne scoată şi astăzi”.
Monahia Alexandra a trecut la cele veșnice în ziua de 21 ianuarie 1991 şi a fost înmormântată în incinta mănăstirii, împreună cu vasul de lut de care nu s-a despărţit niciodată, în care se afla o fărâmă din pământul românesc de care simţea că aparţine. Naşterea Alteţei Sale Regale, Principesa Ileana a României, a fost vestită de 21 de salve de tun, iar plecarea în veşnicie a Maicii Alexandra, de cântarea repetată a Trisaghionului şi de clopotele sfintei mănăstiri.
Moștenirea Maicii Alexandra, dincolo de primul așezământ monahal ortodox de limbă română din Statele Unite ale Americii, este ierarhia de valori pe care o promovează și, de aici, implicit, acest tip de „monahism regal”. În sensul transformării apartenenței sale regale într-o noblețe de tip interior, de factură spirituală, realizând, în acest fel, drumul evanghelic de naștere a omului lăuntric, nobil, nu prin apartenența sau poziția sa vremelnică, ci prin lucrarea ascunsă a inimii. Principesa Ileana din lume a devenit crainicul Împărăției din afara lumii. Testamentul său pentru posteritate este exprimat astfel: „Ultima mea rugăciune este ca Domnul Dumnezeu să reverse lumina Sa asupra voastră şi să vă dăruiască bucuria pe care nu o poate lua nimeni de la voi”.
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/psbenedict/" target="_self">Episcopul Benedict</a>

Episcopul Benedict

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
Dinu Lipatti – pianist, pedagog și compozitor român

Dinu Lipatti – pianist, pedagog și compozitor român

Pianist, compozitor și pedagog român și membru post-mortem al Academiei Române (1997). Este considerat a fi cel mai important pianist român. Acesta este Dinu Lipatti. S-a născut la București, la 19 martie 1917, din părinți buni muzicieni, tatăl violonist iar mama...

Ion Barbu – un poet între două lumi

Ion Barbu – un poet între două lumi

Ion Barbu a fost un matematician și poet român. Dintre două domenii opuse, unul cu profil real, celălalt cu profil uman este interesant cum lucrurile au evoluat în timp. Chiar dacă a depus mai mult efort în domeniul matematicii, pentru posteritate el rămâne unul...

Alecu Russo – poet, prozator, eseist, critic literar român

Alecu Russo – poet, prozator, eseist, critic literar român

Poet, prozator, eseist, memorialist și critic literar român, ideolog al generației de la 1848. Acesta a fost Alecu Russo. S-a născut la 17 martie 1819, în satul Prodăneştii Vechi – „un sat frumos, răşchirat între grădini şi copaci pe o vale a codrilor Bâcului, cu un...

Selma Lagerlöf – un suflet nobil

Selma Lagerlöf – un suflet nobil

Selma Ottilia Lovisa Lagerlöf a fost o scriitoare și profesoară suedeză. Ea a fost prima   femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (1909) și prima femeie membră a Academiei Suedeze (1914). Opera ei bazată pe legendă a fermecat generații la rând. Ea apare...

Nicolae Botnariuc – zoolog și biolog român

Nicolae Botnariuc – zoolog și biolog român

Zoolog și biolog român, ales ca membru al Academiei Române (corespondent în 1974 și titular în 1990). A fost autor a peste 150 de lucrări științifice, a condus colectivul de elaborare a lucrării Fauna României, ca și prima expediție românească...

Albert Einstein – deschizător de orizonturi

Albert Einstein – deschizător de orizonturi

Albert Einstein este unul din cei mai mari oameni de știință ai istoriei. Teoriile sale stau la baza oricărei călătorii în spațiu. Cercetările sale au schimbat felul în care privim universul. Acestea au contribuit  la  progresul tehnologic incredibil al secolului...