Principesa Ileana – Maica Alexandra și „monahismul regal”

de | ian. 21, 2022 | Biografii, Personalităţi duhovniceşti contemporane

Unii pot înțelege monahismul drept un exercițiu de egoism, ca fugă de lume, sau chiar ca lașitate în fața dificultăților vieții. De ce să pleci din lume, când ar trebui să lucrezi pentru transformarea ei? ar argumenta cineva cu o personalitate hiper-pragmatică. Sau, eventual, pleci din lume, pentru că lumea, așa cum este ea, te copleșește și o refuzi, pur și simplu, ar putea afirma cineva, pe aceeași linie de gândire. Cu atât mai mult, devine surprinzător când o principesă își lasă istoria sa personală deoparte și se logodește cu „Regele Hristos”, îmbrăcând haina monahală. Așa se întâmpla cu Principesa Ileana a României, în Sâmbăta lui Lazăr a anului 1967, la Mănăstirea Bussy-en-Othe din Franța. După șase ani de noviciat, primește „logodirea îngerescului chip”, desăvârșind povestea de dragoste, de data aceasta, cu Mirele Hristos. La întrebările ieromonahului, cu sfială, dar și cu încredere, răspunde mereu „așa cu ajutorul lui Dumnezeu”. Evenimentul este descris pe cât posibil: „În timp ce părintele ieromonah îi taie şuviţele de păr, Ileana are respiraţia întretăiată şi închide ochii. Se simte emoţionată, încordată, aproape strivită, aşa cum se simţise în copilărie, atunci când se suia în trenurile fratelui ei, Carol, şi ele alunecau pe şine, trecând prin mai multe tuneluri. Numai că, de data aceasta, tunelul era un cerc de foc: flăcările o înconjurau, ardeau puternic, dar nu o răneau, erau de jur-împrejurul ei, dar nu o mistuiau” . De acum Maica Alexandra, odată ce a primit „îngerescul chip”, va păși în viața cea nouă și în casa cea nouă a monahilor.
Principesa Ileana, fiica cea mică a regelui Ferdinand şi a reginei Maria, se naște în ziua de 23 decembrie 1909. Este educată într-un climat atent ales, la care se adaugă și o anumită înzestrare naturală înspre bine și nobil, fapt care îi creează o atitudine demnă atât față de țară, cât și față de spiritualitatea creștină.
Conflagrația Primului Război Mondial o găsește la frageda vârstă de cinci ani. „Timpul nu mai are răbdare… În timpul acelor ani de greutăţi şi pericole, eram deja suficient de mare cât să înţeleg ce se întâmplă” . Dar este martor și al prestigiului de care se bucură România Mare după anul 1918.  Studiază la  Colegiul din Heathfield – Ascot din Marea Britanie şi devine preşedinta Asociaţiei Creştine a Femeilor Române.
În ziua de 27 iulie 1931 se căsătorește la Sinaia cu principele Anton de Habsburg Toscana, o zi memorabilă în istoria recentă a românilor. Vor avea şase copii: Ştefan (1932-1998), Maria Ileana (1933-1959), Alexandra (n. 1935), Dominic (n. 1937), Maria Magdalena (n. 1939) şi Elisabeta (n. 1942). La fel ca și mama sa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, va îngriji soldații ca soră medicală – „mama răniților”, mai întâi pe teritoriul german, apoi pe cel românesc. Revine în țară în 1944 și va lucra la Spitalul Crucii Roșii din Brașov. De acum foarte implicată în slujirea medicală, înființează la Bran Spitalul „Inima Reginei Maria”, care va funcționa cu sprijinul Crucii Roșii Internaționale până în anul 1948.
Odată cu abolirea monarhiei, va fi nevoită să părăsească definitiv țara, la sfârșitul anului 1948. După o vizită la mormântul fratelui său Mircea și la monumentul funerar al mamei sale, de la Bran, se pregătește de plecare: „Anton, copiii şi cu mine am îngenuncheat pentru ultima dată la altarul inimii mamei şi ne-am rugat în linişte, din adâncul sufletului… Luasem o cutie frumoasă, veche, din metal, de pe una din mesele de la castel, şi, îndepărtând zăpada cu mâinile, am umplut-o cu pământ românesc. Din tot ce am adus cu mine din ţară, această cutie este lucrul cel mai preţios” . Ajunge mai întâi în Elveția, apoi locuiește o vreme la Buenos Aires, unde înființează un cămin purtând numele mamei sale, Regina Maria, destinat refugiaţilor politici români, iar din 1950 se mută la Boston.
Un eveniment tragic avea să îi fie punct de referință în viață – moartea fiicei sale Minola (Maria Alexandra) împreună cu soțul său. Aceștia se îndreptau către America de Sud, și, la coborâre, în Buenos Aires, o explozie teribilă a făcut fărâme avionul. Ea însăși descrie momentul: „Era ca şi cum mi se scursese tot sângele din inimă, iar trupul meu era sfârtecat în mii de bucăţi… Nu există nici un fel de consolare pentru o pierdere atât de grea, nici un mod de a alina durerea sufletului meu… Cel mai bun lucru, singura cale, este să mă confrunt cu realitatea aşa cum e ea şi să o privesc în faţă cu bravură creştină, căutând să descopăr lumina şi adevărul nu în jurul durerii mele, ci prin ea. Copilul meu a păşit dincolo de pragul vieţii acesteia, în viaţa veşnică. Știu aceasta fără nici o urmă de îndoială” . La scurt timp după prima nenorocire, Ştefan, băiatul său, a căzut de pe cal, s-a lovit la cap şi a fost multă vreme în comă. Atunci a înţeles că aceste întâmplări erau semne care îi vor schimba întreaga existență.
Curând după aceste evenimente se adresează Episcopului Antonie Bloom de la Londra pentru a-i cere binecuvântare și povățuire. Astfel în anul 1961, ajunge din nou în Europa, întrucât la acea vreme viața monahală din Statele Unite ale Americii era destul de firavă, mai ales cea de limbă română, și intră în Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Bussy-en-Othe, din apropiere de Paris. Starea de exil pe care o trăiește se convertește de acum în asumarea unei vieți monahale angajate, întrucât monahul este un om care nu are „cetate stătătoare”, ci o caută pe cea viitoare. Stareța Eudoxia va exprima limpede această trecere și schimbare de paradigmă: „Toţi suntem exilaţi, şi poate că Dumnezeu v-a hărăzit dumneavoastră o trăire mai intensă a sentimentului de înstrăinare, a vieţuirii într-o ţară străină. Adevărata noastră casă este sus, în ceruri, şi dumneavoastră vă este dat să cunoaşteţi acest sentiment mai în profunzime decât cei mai mulţi dintre noi” . După șase ani de noviciat, va fi tunsă în monahism primind numele de Alexandra. La scurtă vreme după călugărie, va părăsi din nou Europa și se va îndrepta către Statele Unite ale Americii, unde va înființa, cu binecuvântarea Episcopului Valerian Trifa, o mănăstire cu hramul „Schimbarea la Față” în Elwood City (Pennsylvania). Începuturile au fost dificile, dar și mai dificilă a fost formarea unei obști. În tot acest răstimp l-a cunoscut pe Părintele Roman Braga, fost deținut în închisorile comuniste. Sora sa, Maica Benedicta, cu o experiență monahală îndelungată, i se va alătura Maicii Alexandra și îi va și succeda la stăreție pentru o vreme. Păstrează legături apropiate și cu membrii familiei, dar și cu personalități culturale și duhovnicești ale vremii – Zoe Dumitrescu-Bușulenga (Maica Benedicta), Părintele Andrei Scrima sau Părintele Arsenie Boca.
Cu puțină vreme înainte de trecerea în eternitate, în septembrie 1990, Maica Alexandra va vizita România postdecembristă. Redăm un scurt fragment dintr-un interviu oferit jurnalistului Nicolae Stroescu de la „Europa Liberă” în timpul acestei vizite: „Sunt aşa de recunoscătoare pentru tot ce mi s-a dat. Ca un mesaj pentru viitor cred că sunt unele lucruri pe care trebuie să le recâștigăm, adică trebuie să recâștigăm încrederea unul într-altul. Lumea încă se îndoieşte unul de celălalt. Ăsta este un lucru de care e absolut necesar să ne dezbărăm. Altfel nu putem merge mai departe. Oamenii trebuie să înveţe să ierte. Trebuie să clădim pe încredere şi dragoste, altfel nu se poate clădi. Asta este ceea ce ar trebui să facem şi cred că se poate face, pentru că am văzut atâta lumină în ochii acelor tineri. Şi eu sunt sigură că este ceva de bază adânca credință ortodoxă în poporul nostru, care întotdeauna ne-a scos din greutăţi şi are să ne scoată şi astăzi”.
Monahia Alexandra a trecut la cele veșnice în ziua de 21 ianuarie 1991 şi a fost înmormântată în incinta mănăstirii, împreună cu vasul de lut de care nu s-a despărţit niciodată, în care se afla o fărâmă din pământul românesc de care simţea că aparţine. Naşterea Alteţei Sale Regale, Principesa Ileana a României, a fost vestită de 21 de salve de tun, iar plecarea în veşnicie a Maicii Alexandra, de cântarea repetată a Trisaghionului şi de clopotele sfintei mănăstiri.
Moștenirea Maicii Alexandra, dincolo de primul așezământ monahal ortodox de limbă română din Statele Unite ale Americii, este ierarhia de valori pe care o promovează și, de aici, implicit, acest tip de „monahism regal”. În sensul transformării apartenenței sale regale într-o noblețe de tip interior, de factură spirituală, realizând, în acest fel, drumul evanghelic de naștere a omului lăuntric, nobil, nu prin apartenența sau poziția sa vremelnică, ci prin lucrarea ascunsă a inimii. Principesa Ileana din lume a devenit crainicul Împărăției din afara lumii. Testamentul său pentru posteritate este exprimat astfel: „Ultima mea rugăciune este ca Domnul Dumnezeu să reverse lumina Sa asupra voastră şi să vă dăruiască bucuria pe care nu o poate lua nimeni de la voi”.
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/psbenedict/" target="_self">Episcopul Benedict</a>

Episcopul Benedict

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

Ultimele articole

Unitate și armonie în icoana Pogorârii Sfântului Duh

Unitate și armonie în icoana Pogorârii Sfântului Duh

  Duminica Cincizecimii este sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, deoarece în această zi, după cuvântarea Apostolului Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de persoane, definind cea dintâi comunitate de creştini de la Ierusalim[1]....

Alexandru Arșinel – mare actor al neamului românesc

Alexandru Arșinel – mare actor al neamului românesc

Unul dintre cei mai de seamă actori români de comedie, care a contribuit la teatrul de revistă, televiziune și film. Este director al Teatrului ,, Constantin Tănase” din București. Astăzi vom vorbi despre Alexandru Arșinel. S-a născut pe 4 iunie 1939, în comuna...

Eduard Caudella – întemeietorul operei românești

Eduard Caudella – întemeietorul operei românești

Eduard Caudella este un compozitor român de muzică de operă, violonist, dirijor, profesor și critic de muzică. S-a născut la data de 3 iunie 1841 în Iași. Descindea din muzicieni. Tatăl său era un muzician autodidact venit din Viena și stabilit în Iași în anul 1830....

Nicolae Milescu Spătaru, primul român care a ajuns în China

Nicolae Milescu Spătaru, primul român care a ajuns în China

Nicolae Milescu Spătaru a fost un diplomat erudit, care a călătorit enorm de mult, în special după standardele medievale. A călătit din Stockholm până în Constantinopol. Din Franța până în China. A intrat în contact cu multe culture diferite și a consemnat în scris...

Julius Axelrod – un alt fel de medic

Julius Axelrod – un alt fel de medic

Julius Axelrod a fost un cercetător american care a găsit leacul multor boli. A descoperit o substanță de analgezic care nu pune în pericol sănătatea ( substanță folosită și astăzi în medicină). A descoperit o enzimă care ajută în tratarea hipertensiunii și a...

Ion Agârbiceanu – scriitor român

Ion Agârbiceanu – scriitor român

Ion Agârbiceanu s-a născut la data de 12 septembrie 1882 în satul Cenade, în apropiere de Blaj. A moștenit de la părinții săi darul pentru a scrie povești remarcabile. Tatăl său era pădurar, om cu dragoste de carte, era abonat la multe ziare și reviste ale vremii, iar...