Biserica Ortodoxă îl va cinsti miercuri, 27 mai 2015, pe Sfântul Ioan Rusu. Praznicul este important pentru Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești, care găzduiește o parte din Sfintele sale moaște. Cu acest prilej, Sfântul a fost cinstit în noaptea de duminică spre luni, în cadrul unei slujbe speciale de Priveghere: „În urmă cu trei ani, părintele Ioan din Evia, de la Biserica „Sfântul Ioan Rusu” de la Procopie, ne-a dăruit pentru mănăstirea noastră în dar o părticică din moaștele Sfântului. Având acest dar, am făcut slujba Privegherii duminică noaptea, tocmai pentru credincioșii care au evlavie la Sfântul Ioan Rusu”.
Miercuri, când Biserica Ortodoxă va face pomenirea Sfântului Ioan Rusu, moaștele de la mănăstirea Florești vor fi duse la Paraclisul din cartierul Gheorgheni care îi poartă numele, pentru a întregii sărbătoarea comunității parohiale de aici.