Problema adicției, dezbătută în parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”

de | nov. 1, 2016

O întâlnire pe tema dependenței de alcool a avut loc în parohia clujeană „Adomirea Maicii Domnului” în seara zilei de duminică, 30 octombrie 2016, a transmis pentru radio Renașterea, reprezentantul parohiei, Stela Florea.

Învitați la această întâlnire au fost reprezentanți ai Programului de informare și consiliere în adicții „Sfântul Dimitrie Basarabov” din Cluj-Napoca, părintele Radu Roșu și un fost beneficiar, în prezent consilier în cadrul programului.

După slujba Vecerniei, părintele Radu Roșu le-a vorbit credincioșilor despre abordarea pe care centrul „Sfântul Dimitrie Basarabov” o are în lupta cu adicțiile în general, și cu dependența de alcool în mod special. Le-a explicat celor prezenți că dependența de alcool este o boală cronică, a precizat care este diferența dintre boală și păcat, și a subliniat rolul important al familiei în lupta cu această boală, care produce atât persoanei în cauză, cât și familiei acesteia, multă suferință.

Un alt invitat al serii a fost unul dintre consilierii centrului, un fost dependent de alcool, care le-a împărtășit celor prezenți cum a ajuns din cauza alcoolismului un om al străzii, fără familie, casă și serviciu, și cum a reușit să poată menține boala sub control, după ce a primit o a doua șansă prin programul „Sfântul Dimitrie Basarabov”.

La final, părintele paroh Dan Hognogi a subliniat importanța unor asemenea întâlniri. „Sunt foarte mulți oameni, mulți dintre ei tineri, care suferă de aceste dependențe: de alcool, de droguri, de jocuri de noroc sau altele și e important ca ei și familiile lor să afle de existența acestui program, care le poate întinde o mână de ajutor”, a precizat părintele Dan Hognogi.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Învățături din Sfânta Scriptură, împărtășite copiilor

Învățături din Sfânta Scriptură, împărtășite copiilor

Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a fost marți, 7 martie 2017, gazda unui eveniment important  pentru  elevii Școlii „Constantin Brâncuși”. Însoțiți de profesoara de religie Daniela Necula, elevii clasei a III-a B au venit la biserică, unde...

Proiectul Icoana – cuvânt în culori, la Huedin

Proiectul Icoana – cuvânt în culori, la Huedin

Dat fiind faptul că ne aflăm în anul 2017 - An omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti, la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin a debutat luni, 6 martie, proiectul Icoana – cuvânt în culori, ce vizează familiarizarea tinerilor cu icoana ortodoxă, atât cea pe...

Cerc preoțesc, în parohia Simioneşti

Cerc preoțesc, în parohia Simioneşti

Duminică 5 martie, în „Duminica Ortodoxiei”, credincioşii Parohiei Simioneşti, din Protopopiatul Bistriţa, au avut bucuria de a găzdui cercul preoţesc de pe Valea Budacului. Evenimentul a debutat la ora 16:00 cu Taina Sfântului Maslu. Slujba a fost condusă de...

Un gând izvorât din iubire, la Liturghia copiilor

Un gând izvorât din iubire, la Liturghia copiilor

În prima duminică a Postului Mare, numită şi duminica Ortodoxiei, când creştinii ortodocşi de pretutindeni şi-au amintit de biruinţa dreptei credinţe asupra ereziilor care au lovit Biserica de-a lungul veacurilor, copiii prezenţi la Liturghia dedicată lor la Biserica...