Problema adicției, dezbătută în parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”

de | nov. 1, 2016

O întâlnire pe tema dependenței de alcool a avut loc în parohia clujeană „Adomirea Maicii Domnului” în seara zilei de duminică, 30 octombrie 2016, a transmis pentru radio Renașterea, reprezentantul parohiei, Stela Florea.

Învitați la această întâlnire au fost reprezentanți ai Programului de informare și consiliere în adicții „Sfântul Dimitrie Basarabov” din Cluj-Napoca, părintele Radu Roșu și un fost beneficiar, în prezent consilier în cadrul programului.

După slujba Vecerniei, părintele Radu Roșu le-a vorbit credincioșilor despre abordarea pe care centrul „Sfântul Dimitrie Basarabov” o are în lupta cu adicțiile în general, și cu dependența de alcool în mod special. Le-a explicat celor prezenți că dependența de alcool este o boală cronică, a precizat care este diferența dintre boală și păcat, și a subliniat rolul important al familiei în lupta cu această boală, care produce atât persoanei în cauză, cât și familiei acesteia, multă suferință.

Un alt invitat al serii a fost unul dintre consilierii centrului, un fost dependent de alcool, care le-a împărtășit celor prezenți cum a ajuns din cauza alcoolismului un om al străzii, fără familie, casă și serviciu, și cum a reușit să poată menține boala sub control, după ce a primit o a doua șansă prin programul „Sfântul Dimitrie Basarabov”.

La final, părintele paroh Dan Hognogi a subliniat importanța unor asemenea întâlniri. „Sunt foarte mulți oameni, mulți dintre ei tineri, care suferă de aceste dependențe: de alcool, de droguri, de jocuri de noroc sau altele și e important ca ei și familiile lor să afle de existența acestui program, care le poate întinde o mână de ajutor”, a precizat părintele Dan Hognogi.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Școala de vară la parohia „Sf. Dumitru”, Florești

Școala de vară la parohia „Sf. Dumitru”, Florești

În perioada 6 – 10 august 2018, la Parohia Ortodoxă Română “Sfântul Dumitru” din Florești, Protopopiatul Cluj I, s-a desfășurat a patra ediție a Școlii de vară pentru copii. În cele 5 zile, cei 60 de copii prezenți, cu vârste între 7 și 14 ani, au participat la...

Parohia Gherla 3 își va cinsti ocrotitorii joi

Parohia Gherla 3 își va cinsti ocrotitorii joi

Mănăstirea Nicula și hramul acesteia s-au înscris adânc în conștiința credincioșilor din Municipiul Gherla. Orașul e în maximă fierbere în această perioadă. Gherlenii sunt gazde bune pentru pelerinii veniți, de peste tot, la marea prăznuire de la Nicula. Astfel, ei...

Pelerinajul tinerilor din Parohia Ocnița

Pelerinajul tinerilor din Parohia Ocnița

În plină vacanță de vară a avut loc pelerinajul anual al tinerilor din Parohia Ocnița, Protopopiatul Bistrița. La această manifestare au luat parte tinerii care participă în mod constant la programul catehetic săptămânal „Tinerii în Biserică”, membrii Corului „Preot...

Pelerinaj pentru credincioşii Parohiei Ilva Mică

Pelerinaj pentru credincioşii Parohiei Ilva Mică

Marţi, 31 iulie 2018, Parohiile Ilva Mică I şi Ilva Mică Someş au organizat un pelerinaj de o zi pentru credincioşii din localitate, cu scopul de a întări credinţa şi a împrospăta viaţa spirituală a comunităţii. Astfel, 110 credincioşi din cele 2 parohii din Ilva...