Problema adicției, dezbătută în parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”

de | nov. 1, 2016 | Activități parohiale

O întâlnire pe tema dependenței de alcool a avut loc în parohia clujeană „Adomirea Maicii Domnului” în seara zilei de duminică, 30 octombrie 2016, a transmis pentru radio Renașterea, reprezentantul parohiei, Stela Florea.

Învitați la această întâlnire au fost reprezentanți ai Programului de informare și consiliere în adicții „Sfântul Dimitrie Basarabov” din Cluj-Napoca, părintele Radu Roșu și un fost beneficiar, în prezent consilier în cadrul programului.

După slujba Vecerniei, părintele Radu Roșu le-a vorbit credincioșilor despre abordarea pe care centrul „Sfântul Dimitrie Basarabov” o are în lupta cu adicțiile în general, și cu dependența de alcool în mod special. Le-a explicat celor prezenți că dependența de alcool este o boală cronică, a precizat care este diferența dintre boală și păcat, și a subliniat rolul important al familiei în lupta cu această boală, care produce atât persoanei în cauză, cât și familiei acesteia, multă suferință.

Un alt invitat al serii a fost unul dintre consilierii centrului, un fost dependent de alcool, care le-a împărtășit celor prezenți cum a ajuns din cauza alcoolismului un om al străzii, fără familie, casă și serviciu, și cum a reușit să poată menține boala sub control, după ce a primit o a doua șansă prin programul „Sfântul Dimitrie Basarabov”.

La final, părintele paroh Dan Hognogi a subliniat importanța unor asemenea întâlniri. „Sunt foarte mulți oameni, mulți dintre ei tineri, care suferă de aceste dependențe: de alcool, de droguri, de jocuri de noroc sau altele și e important ca ei și familiile lor să afle de existența acestui program, care le poate întinde o mână de ajutor”, a precizat părintele Dan Hognogi.

Ultimele articole

104 ani de la naşterea Părintelui Iustin Pârvu

104 ani de la naşterea Părintelui Iustin Pârvu

S-au împlinit vineri 104 ani de la naşterea Părintelui Iustin Pârvu, fostul stareț al Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț. Părintele s-a născut în satul Petru Vodă în 10 februarie 1919 și a primit la botez numele Iosif. A intrat, ca frate, la Mănăstirea Durău în...

Întrunirea Cercul preoțesc Huedin, în parohia Păniceni

Întrunirea Cercul preoțesc Huedin, în parohia Păniceni

Cercul preoțesc Huedin s-a întrunit sâmbătă, 30 septembrie 2017, în biserica parohială cu hramurile Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, din localitatea Păniceni, protopopiatul Huedin. Întâlnirea a început cu săvârșirea slujbei...

[REPORTAJ] Toamna pe meleaguri bihorene

[REPORTAJ] Toamna pe meleaguri bihorene

Pelerinajul grupului de tineret al parohiei „Adormirea Maicii Domnului” a avut loc ceva mai repede anul acesta, pentru a primi un avânt duhovicesc, înainte de începerea activitățiilor și a anului universitar. Grupul de tineri a fost însoțiț și de acestă dată de...

Cerc preoțesc la Lunca Ilvei

Cerc preoțesc la Lunca Ilvei

Preoții din Cercul Pastoral-Misionar Ilva Mică, coordonați de către părintele Iuliu Brici, s-au reunit în Duminica a XVIII-a după Rusalii în biserica cu hramul "Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan" din localitatea Lunca Ilvei. Soborul format din 14 preoți au săvărşit...

Pelerinaj în Dobrogea pentru credincioșii parohiei Telcișor

Pelerinaj în Dobrogea pentru credincioșii parohiei Telcișor

Credincioșii Parohiei „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Telcișor, Protopopiatul Năsăud, însoțiți de părintele paroh Tofan Vasile Ovidiu, au fost zilele trecute, într-un pelerinaj la mai multe mănăstiri din Dobrogea. Păşind pe urmele creştinătorului Dobrogei şi al...

Ghiozdane cu rechizite pentru 80 de copii nevoiași

Ghiozdane cu rechizite pentru 80 de copii nevoiași

Noul an școlar i-a găsit pregătiți pe cei 80 de copii din Gherla, care provin din familii cu o situație financiară precară. În urma campaniei filantropice, lansate de Asociația Filantropia Ortodoxă în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Gherla, Gherla Info și Radio...