Procesiune cu icoana Maicii Domnului la Ilva Mică

de | aug. 14, 2019 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Miercuri, 14 august 2019, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului în cele două parohii din Ilva Mică, Protopopiatul Năsăud, a avut loc o procesiune cu icoana Maicii Domnului, desfăşurată între cele două biserici din localitate.

Seara a debutat la ora 19.00 cu săvârşirea slujbei Paraclisului Maicii Domnuluiîn Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a Parohiei Ilva Mică I. În continuare,  preoţii parohi Iuliu Brici şi Ştefăniţă Potra, dar şi părintele pensionar Emil Dănilă, împreună cu credincioşii lor, au pornit în procesiune cu icoana Maicii Domnului, purtată de către copii îmbrăcaţi în frumoase straie populare.Ajunşi la Biserica cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” a Parohiei Ilva Mică Someş, preoţii şi credincioşii au săvârşit de la ora 21.00 slujba Prohodului Maicii Domnului, urmată de un concert de pricesne susţinut de interpretul de muzică populară Marius Palage.

„Această procesiune cu icoana Maicii Domnului, devenită tradiţie în Ilva Mică, se organizează, an de an, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului”, aşa cum a precizat părintele paroh Iuliu Brici.

Pr. Cornel Coprean

 

Ultimele articole

Cine ne vrea proști? (II)

Cine ne vrea proști? (II)

„Cei proști și neiscusiți iau în râs cuvintele și nu vor să le asculte dacă acestea mustră nepriceperea lor, ci vor ca toți să fie întru toate asemenea lor. La fel și cei desfrânați se silesc să arate pe ceilalți toți mai răi decât dânșii, socotind să vâneze pe seama...

Zi de alese bucurii la Parohia Sfântul Nicolae din Zalău

Zi de alese bucurii la Parohia Sfântul Nicolae din Zalău

În prima zi a lunii noiembrie a fost o zi de alese bucurii duhovnicești pentru credincioșii Parohiei Sfântul Ierarh Nicolae din municipiul Zalău. În această binecuvântată zi, credincioșii au avut bucuria de a-i avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Mihail,...

Planul activităților catehetice din Maramureş şi Sătmar, în 2016

Planul activităților catehetice din Maramureş şi Sătmar, în 2016

Întâlnirea preoţilor responsabili cu activităţile de catehizare din Episcopia Maramureșului și Sătmarului s-a desfășurat la Mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea Scărișoara Nouă, Protopopiatul Carei, judeţul Satu Mare, joi, 29 octombrie....

Ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

La Reședința Patriarhală a avut loc astăzi, 28 octombrie 2015, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ședința Solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul ședinței, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar...