Procesiune de Rusalii la Dej, ediția a VI-a

de | mai 30, 2023

Protopopiatul Ortodox Dej organizează duminică, 4 iunie 2023, ora 18:00, tradiționala Procesiune de Rusalii, după o pauză de trei ani, din cauza pandemiei. Dejenii sunt invitați să participe, amintindu-se că „evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru mediul înconjurător şi pentru roadele pământului”.

„Evenimentul îşi propune să aducă, împreună în rugăciune, preoţii şi credincioşii dejeni, la marele praznic al Cincizecimii, care reactualizează evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt, actul mântuitor prin care ia ființă Biserica în chip văzut, ca realitate istorică concretă, ca anticipare a Împărăției viitoare a lui Dumnezeu”, transmite Biroul de presă al Protopopiatului Dej.

Traseul pe care îl vor parcurge pelerinii este următorul: ora 18.00 plecare de la Biserica Sfântul Necatarie  – str. Crângului – str. Ecaterina Teodoroiu – str. Avram Iancu – str. George Coșbuc – str. Nicolae Titulescu – Capela militară din Parcul Mare (ora 19.00).

La finalul procesiunii se va oficia Vecerniei plecării geninchilor, unde se citesc cele șapte rugăciuni toate în legătură cu Pogorârea Sfântului Duh. Ele invocă ajutorul Sfintei Treimi, amintind de cele șapte daruri ale Sfântului Duh, care s-a pogorât în ziua Cincizecimii. De asemenea, în ele sunt prezente și cereri pentru cei adormiți în Domnul. Datorită faptului că cele șapte rugăciuni se citesc stând în genunchi, slujba aceasta se mai numeste și „Vecernia plecării genunchilor”

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele Ștefan Cosmuța a trecut la Domnul

Părintele Ștefan Cosmuța a trecut la Domnul

Luni, 27 ianuarie 2025, părintele Ștefan Cosmuța a trecut în veșnicie. Părintele Ștefan Cosmuța s-a născut la data de 28 octombrie 1946, în localitatea Copalnic, județul Maramureș. Între anii 1965 și 1970 a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca,...

Preoții din Protopopiatul Cluj 1 au donat sânge în scop umanitar

Preoții din Protopopiatul Cluj 1 au donat sânge în scop umanitar

Marți, 14 ianuarie, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, preoții din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1, mobilizați și coordonați de Pr. Protopop Dan Hognogi, au donat sânge la Centrul Regional de Transfuzie Cluj, aflat pe...