Duminică, 14 septembrie 2025, de praznicul Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei Ortodoxe „Sfânta Treime” din Morlaca, împreună cu părintele paroh Florin Șomlea, au urcat la Crucea de pe Măgura Morlaci, situată la cota 768. Monumentul a fost ridicat în anul 2015, într-o zi în care pe cer a apărut, ca un semn dumnezeiesc, o cruce de nori.
Deși începutul drumului a fost însoțit de ploaie, în momentul în care a fost rostită binecuvântarea și au început rugăciunile, ploaia s-a oprit, iar pelerinii au trăit bucuria rugăciunii sub ocrotirea lui Dumnezeu.
„Aici, la Cruce, simt de fiecare dată cum Hristos îmi ia poverile și întristările și îmi dă puterea de a merge mai departe, de a duce crucea parohiei peste toate încercările. Sfânta Cruce este puterea și biruința noastră, semnul jertfei iubirii lui Hristos, prin care am fost cu toții primiți și mântuiți”, a mărturisit părintele Florin Șomlea.
La final, părintele a adresat un cuvânt de recunoștință credincioșilor pentru dragostea și osteneala de a urca pe vârful Măgurii și a mulțumit domnului Vasile Tulbure, director general, cel care a ridicat această cruce „ca semn de credință și nădejde pentru întreaga comunitate”.
Mai multe poze AICI.






