,,Procesiunea Bucuriei de Rusalii”- Pelerinaj de suflet al credincioșilor din Municipiul Dej

de | mai 29, 2018 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Credincioșii Municipiului Dej prezenți în număr mare, duminică 27 mai 2018, la cea de-a patra ediție a ”Procesiunii Bucuriei de Rusalii”, eveniment organizat de Protopopiatul Ortodox Român Dej, în colaborare cu autoritățile locale.

Ca în fiecare an, cu ocazia Sărbătorii ,,Pogorârea Sfântului Duh” Protopopiatul Ortodox Român Dej a organizat un pelerinaj intitulat ,,Procesiunea Bucuriei de Rusalii”. Sute de credincioși de la toate parohiile din Municipiul Dej au participat  la acest pelerinaj, care a început de la cele două biserici de pe Dealul Florilor, Biserica ,,Sfântul Ierarh Nectarie” și Biserica ,,Sfânta Treime”, iar pe parcursul traseului s-au alăturat credincioși de la Parohiile Ocna Dej I cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, Parohia Dej I cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”și Parohia Dej II cu hramul ,,Adormirea  Maicii Domnului“, în frunte cu păstorii lor sufletești. Ajunși la Biserica Militară din Parcul Mare, credincioșii prezenți la procesiune au participat la o Slujbă de mulțumire pentru toate binefacerile primite de la Bunul Dumnezeu, oficiată de către părintele Ioan Buftea, protopopul Dejului, împreună cu preoții de la parohiile din Dej și din împrejurimi.

Părintele ieromonah Arsenie de la Mănăstirea Vad, a pus la sufletele celor prezenți un ales cuvânt de învățătură în care i-a îndemnat spunând: ,,Trăiți cu Hristos, ca să-L împărtășiți pe Hristos! Printre darurile Duhului Sfânt se numără Dragostea și Bucuria. Dacă vrem să schimbăm lumea să nu uităm în primul rând că nu trebuie să îi facem ca la carte pe cei de lângă noi, pentru că și noi personal ne admitem așa cum suntem: cu greutățile noastre și cu păcatele noastre. Așadar să îi privim pe cei de lângă noi cum am vrea și noi să ne privească Dumnezeu.”.

Procesiunea s-a încheiat cu un recital de cântece patriotice susținut de Grupul „Olpretul” din Comuna Bobâlna, alcătuit din tineri cu voci frumoase, care au transmis emoție tuturor celor prezenți.

La final părintele protopop Ioan Buftea a subliniat: ,,Dragostea de Dumnezeu, dragostea de Biserica strămoșească și dragostea de patria noastră străbună ne-a unit în această aleasă zi de sărbătoare. Cât de bine și cât de plăcut este înaintea lui Dumnezeu când frații sunt împreună. Suntem frați pentru că suntem copii lui Dumnezeu și suntem frați pentru că suntem fii acestei țări minunate numită România- ,,Grădina Maicii Domnului”. Vă îndemn din toată inima să trăiți creștinește și să simțiți românește!”.

Copiii care alcătuiesc Grupul „Olpretul” au primit diplome, în semn de recunoștință și aleasă prețuire pentru promovarea credinței strămoșești și a valorilor tradiționale, transmise prin participarea la ,,Procesiunea Bucuriei de Rusalii”, organizată de către Protopopiatul Ortodox Român Dej.

Ultimele articole

Despre eroii de pe Grui, cu părintele Gavril Horț

Despre eroii de pe Grui, cu părintele Gavril Horț

Protos. Gavril Horț: Au fost dureri, suferințe mari și chinuri îngrozitoare, de care dacă ne aducem aminte gândindu-ne la trecut, putem evita relele din viitor. Monumentul închinat eroilor de pe Vârful Grui a fost ridicat în anul 2005, la iniţiativa Preasfințitului...

Sărbătoarea parohiei Dumitra, în duminica a 7-a după Rusalii

Sărbătoarea parohiei Dumitra, în duminica a 7-a după Rusalii

Biserica parohiei năsăudene Dumitra, reabilitată în ultimii ani, a fost resfințită de Înaltpresfințitul Părinte Andrei în duminica a 7-a după Rusalii, pe care Biserica Ortodoxă a consacrat-o Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic. Mitropolitul Clujului a oficiat...

Credincioșii din parohia bistrițeană Jelna se pregătesc de sărbătoare

Credincioșii din parohia bistrițeană Jelna se pregătesc de sărbătoare

Biserica Ortodoxă din localitatea bistrițeană Jelna va îmbrăca straie de sărbătoare în duminica a-8-a după Rusalii, marcată pe 26 iulie 2015. Locașul de cult nou construit va fi sfințit de Înaltpresfințitul Părinte Andrei în prezența a zeci de preoți din Arhiepiscopia...

Clujenii, așteptați la hramul mănăstirii de la Băișoara

Clujenii, așteptați la hramul mănăstirii de la Băișoara

Mai multe biserici și mănăstiri din Arhiepiscopia Clujului își vor serba  hramul luni, 20 iulie 2015, de pomenirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. O sărbătoare aleasă va fi la mănăstirea din Băișoara, unde Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Înaltpresfințitul...