Procesiunea Bucuriei pe străzile Bistriței

de | iul. 30, 2017

Unul dintre cele mai speciale momente din cadrul Întalnirii Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului de la Bistrița a fost Procesiunea Bucuriei.

Procesiunea, gândită de organizatori ca „o sărbătoare a comuniunii în Hristos”, a început sâmbătă seara, în jurul orei 18:00, de la Biserica Sfânta Ana și fost condusă de ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și de Preasfințitul Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. La pelerinaj au participat alături de cei peste 1000 de tineri, preoți și protopopi din zona Bistriței, dar și din alte județe ale țării, autorități locale și reprezentantanți ai instituțiilor publice. S-au alăturat procesiunii și un număr mare de bistrițeni, de toate categoriile de vârstă, unii dintre ei în costume tradiționale. Pe parcursul procesiunii religioase s-au intonat pricesne și cântece patriotice.

La finalul Procesiunii Bucuriei, pe scena amenajată în curtea Protopopiatului Ortodox Bistrița, rugăciunea de seară a fost rostită de Preasfințitul Părinte Iustin Maramureșanul și de Arhid. Claudiu Ioan Grama, Consilier de misiune și protocol al Arhiepiscopiei Clujui.

În cuvântul de învățătură adresat tinerilor Preasfințitul Părinte Iustin i-a îndemnat să nu își irosească  niciodată, timpul pe care îl trăiesc:

„Să nu irosim  niciodată, timpul pe care îl trăim! Or, frățiile voastre, tocmai acest lucru îl faceți: ați ales cartea cea mai bună, ați ales să mărturisiți, într-o lume care se descreștinează, credința pe care o aveți, calea pe care o urmați și să arătați că știți ceea ce doriți de la viață! Noi, păstorii de suflete, suntem fericiți că avem un tineret încă creștin!”.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Colindători la Centrul Eparhial al Episcopiei Maramureşului

Colindători la Centrul Eparhial al Episcopiei Maramureşului

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcopul ales al Maramureşului şi Sătmarului, a primit marţi, 20 decembrie 2016, cete de colindători din întreaga Episcopie a Maramureşului şi Sătmarului, a transmis pentru radio Renașterea, corespondentul în Episcopia...

Grupuri de colindători la Centrul Eparhial din Baia Mare

Grupuri de colindători la Centrul Eparhial din Baia Mare

Luni, 19 decembrie 2016, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul ales al Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat la Centrul Eparhial, unde a primit cetele de colindători sosiţi cu cele mai frumoase colinde şi urări pentru cel ce va primi în mâinile sale, a treia zi de...

Zi de sărbătoare în Parohia Galații Bistriței

Zi de sărbătoare în Parohia Galații Bistriței

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a slujit Sfânta Liturghie în parohia Galații Bistriței.  Prezent în localitate pentru a binecuvânta ultimele lucrări de reabilitare făcute la biserică,...

Liturghie Arhierească la Parohia „Sf. Proroc Daniel” din Jibou

Liturghie Arhierească la Parohia „Sf. Proroc Daniel” din Jibou

Duminică, 18 decembrie 2016, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”,...

Patriarhul României și-a serbat ziua onomastică prin rugăciune

Patriarhul României și-a serbat ziua onomastică prin rugăciune

În ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Daniel, sâmbătă, 17 decembrie 2016, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și-a cinstit ocrotitorul spiriritual, informează Basilica, Agenţia de Presă a Patriarhiei Române. Cu această ocazie,...

Întâlnire cu dl. Ion Costin Manoliu

Întâlnire cu dl. Ion Costin Manoliu

Luni seara, după slujba sfântului Maslu, de la ora 20:00 în sala C4 a Cantinei Studenţilor din Campusul Haşdeu (lângă Biserica Studenţilor) tinerii din A.S.C.O.R. Cluj continuă întâlnirile de seamă cu oameni de cultură. De data aceasta îl vor avea invitat pe dl. Ion...