Procesiunea Bucuriei pe străzile Bistriței

de | iul. 30, 2017

Unul dintre cele mai speciale momente din cadrul Întalnirii Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului de la Bistrița a fost Procesiunea Bucuriei.

Procesiunea, gândită de organizatori ca „o sărbătoare a comuniunii în Hristos”, a început sâmbătă seara, în jurul orei 18:00, de la Biserica Sfânta Ana și fost condusă de ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și de Preasfințitul Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. La pelerinaj au participat alături de cei peste 1000 de tineri, preoți și protopopi din zona Bistriței, dar și din alte județe ale țării, autorități locale și reprezentantanți ai instituțiilor publice. S-au alăturat procesiunii și un număr mare de bistrițeni, de toate categoriile de vârstă, unii dintre ei în costume tradiționale. Pe parcursul procesiunii religioase s-au intonat pricesne și cântece patriotice.

La finalul Procesiunii Bucuriei, pe scena amenajată în curtea Protopopiatului Ortodox Bistrița, rugăciunea de seară a fost rostită de Preasfințitul Părinte Iustin Maramureșanul și de Arhid. Claudiu Ioan Grama, Consilier de misiune și protocol al Arhiepiscopiei Clujui.

În cuvântul de învățătură adresat tinerilor Preasfințitul Părinte Iustin i-a îndemnat să nu își irosească  niciodată, timpul pe care îl trăiesc:

„Să nu irosim  niciodată, timpul pe care îl trăim! Or, frățiile voastre, tocmai acest lucru îl faceți: ați ales cartea cea mai bună, ați ales să mărturisiți, într-o lume care se descreștinează, credința pe care o aveți, calea pe care o urmați și să arătați că știți ceea ce doriți de la viață! Noi, păstorii de suflete, suntem fericiți că avem un tineret încă creștin!”.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Slujbă de pomenire a eroilor neamului, la Guruslău

Slujbă de pomenire a eroilor neamului, la Guruslău

În după amiaza zilei de duminică, 7 august 2016, la monumentul ridicat în amintirea lui Mihai Viteazu de la Guruslău, au avut loc ceremoniile de comemorare a victoriei voievodului Mihai Viteazul asupra principelui Sigismund Báthory. La festivități, alături de...

Biserica de lemn din Rozavlea, mistuită de flăcări

Biserica de lemn din Rozavlea, mistuită de flăcări

O biserică de lemn din localitatea maramureșeană Rozavlea a fost mistuită de flăcări. Incendiul a izbucnit ieri, după Sfânta Liturghie și, cel mai probabil, focul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice, spun autoritățile. Ancheta continuă pentru...

Procesiune la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Nicula

Procesiune la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Nicula

Cu multă bucurie și credință puternică, zeci de mii de pelerini își vor îndrepta pașii spre Mănăstirea Nicula la marele praznic al Adormirii Maicii Domnului. Ca în fiecare an, părinții Mânăstirii Nicula au pregătit un program religios bogat, împodobit prin prezența a...