Procesiunea Bucuriei pe străzile Bistriței

de | iul. 30, 2017 | Actualitatea religioasă

Unul dintre cele mai speciale momente din cadrul Întalnirii Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului de la Bistrița a fost Procesiunea Bucuriei.

Procesiunea, gândită de organizatori ca „o sărbătoare a comuniunii în Hristos”, a început sâmbătă seara, în jurul orei 18:00, de la Biserica Sfânta Ana și fost condusă de ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și de Preasfințitul Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. La pelerinaj au participat alături de cei peste 1000 de tineri, preoți și protopopi din zona Bistriței, dar și din alte județe ale țării, autorități locale și reprezentantanți ai instituțiilor publice. S-au alăturat procesiunii și un număr mare de bistrițeni, de toate categoriile de vârstă, unii dintre ei în costume tradiționale. Pe parcursul procesiunii religioase s-au intonat pricesne și cântece patriotice.

La finalul Procesiunii Bucuriei, pe scena amenajată în curtea Protopopiatului Ortodox Bistrița, rugăciunea de seară a fost rostită de Preasfințitul Părinte Iustin Maramureșanul și de Arhid. Claudiu Ioan Grama, Consilier de misiune și protocol al Arhiepiscopiei Clujui.

În cuvântul de învățătură adresat tinerilor Preasfințitul Părinte Iustin i-a îndemnat să nu își irosească  niciodată, timpul pe care îl trăiesc:

„Să nu irosim  niciodată, timpul pe care îl trăim! Or, frățiile voastre, tocmai acest lucru îl faceți: ați ales cartea cea mai bună, ați ales să mărturisiți, într-o lume care se descreștinează, credința pe care o aveți, calea pe care o urmați și să arătați că știți ceea ce doriți de la viață! Noi, păstorii de suflete, suntem fericiți că avem un tineret încă creștin!”.

 

Ultimele articole

Cine este Iisus ? (Pr. Prof. Stelian Tofană) P5

Cine este Iisus ? (Pr. Prof. Stelian Tofană) P5

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Episcopul Vasile Someşanul: bunătate şi blândeţe filocalică

Episcopul Vasile Someşanul: bunătate şi blândeţe filocalică

Pentru mine nu a murit Părintele Episcop Vasile Someşanul. Îl simt şi mai viu în memoria inimii mele. De aceea, voi păstra timpul prezent al acestei evocări, pe care am scris-o cu ceva vreme în urmă. A scrie ceva despre smeritul episcop Vasile Someşanul este...