Procesiunea de la Baia Mare pentru celebrarea vieţii

de | mart. 20, 2023

Sâmbătă, 18 martie 2023, după amiază, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a luat parte, alături de mulţimea de tineri şi credincioşi din municipiul şi Protopopiatul Baia Mare, la Procesiunea pentru viaţă, desfăşurată în Baia Mare. Procesiunea s-a desfășurat pe un traseu de peste doi kilometri, pornind din Paiaţa Revoluţiei – pe bdul Regele Mihai I – bdul Unirii – Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, unde Preasfinţitul Părinte Episcop a rostit o rugăciune, urmată, pe esplanadă, de mesaje ale copiilor şi tinerilor, mesajul unei mame şi al Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin.

Procesiunea de la Baia Mare pentru celebrarea vieţii  „În fiecare an, Biserica Ortodoxă Română şi creştinii, în general, în preajma sărbătorii Buna Vestire, care însemnează cinstirea, eveniment unic în istorie, întrupării Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, se celebrează viaţa. Se face o manifestare în comunităţi, în localităţi, în timpul căreia se afirmă şi se ocrotreşte viaţa ca dar al lui Dumnezeu. De ce în prejma Bunei Vestiri? Pentru că Maica Domnului este Maica Vieţii şi pentru că ea a Născut pe Iisus Hristos, Care este Calea, Adevărul şi Viaţa, lumina lumii şi viaţa vieţii noastre. Am organizat marşul pentru viaţă sau eu i-aş spune procesiune de celebrare a vieţii, cu părinţii din Baia Mare, coordonaţi de Sectorul teologic-educaţional şi activităţi cu tineretul, şi am avut bucuria să participe părinţi, copii, tineri, studenţi, elevi, oameni frumoşi la suflet şi cu credinţă multă în Dumnezeu. Oamenii care trăiesc cu credinţă normalitea, care iubesc familia, ca şi creaţie divină, şi care preţuiesc valorile noastre sfinte. Biserica este locul în care este apărată viaţa care se naşte, viaţa binecuvântată, din bărbat şi femeie. Biserica este împotriva suprimării vieţii şi luptă pentru drepturile copiilor în toate felurile şi în primul rând pentru drepturile copiilor nenăscuţi, deci respinge avortul, şi aceasta o face păzind poruncile lui Dumnezeu şi comandamentele sau principiile evanghelice. Să ajute Dumnezeu ca aceste semne, care nu sunt de o grandoare deosebită, dar sunt de o forţă spirituală specială, pentru că rugăciunea ţine lumea şi solidaritatea umană rezolvă problemele pe care, în general, le întâmpinăm în lumea în care trăim. Să dea Dumnezeu ca să fie toate aceste manifestări, care se fac la nivel local şi naţional, pietre de hotar, pietre de temelie pentru neamul românesc, care să dăinuie, să propăşească şi să devină nemuritor în afirmarea credinţei şi a valorilor noastre sfinte şi în păstrarea tradiţiilor strămoşeşti şi preţioase ale neamului nostru”, a spus Preasfințitul Episcop Iustin.

Au luat parte la această procesiune, organizată de Sectorul teologic-educaţional: Pr. consilier Milan Bălan, inspector eprahial pentru catehizarea tineretului Arhid. Vlad Verdeş – tinerii din Asociaţia Sudenţilor Creştini Ortodocşi din România, Filiala Baia Mare, Asociaţia Tinerilor Ortodocşi ai Catedralei Episcopale Maramureşene, Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Protopopiatul Baia Mare, Asociaţia Femeilor Ortodoxe „Mironosiţele Femei”, Asociaţia „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, Clubul elevilor, Palatul Copiilor, profesorii şi studenţii de la Departamentul de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” al Centrului Universitar Nord, profesorii şi elevii de la Seminarul Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, profesorii de religie împreună cu elevii din diferite şcoli băimărene, credincioşi din Protopopiatul Baia Mare. Participanţii la procesiune au purtat pancarte Pro Viaţă, icoane şi au îndemnat locuitorii şi trecătorii, de-a lungul traseului,prin glasul lor, la îndemnul de a fi de partea vieţii şi nu a avortului, pentru că viaţa este în prunc încă din momentul conceperii. Pe traseu s-au alăturat procesiunii mai muţi participanţi.

Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

Mai multe poze aici:

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie la Catedrala Istorică din Baia Mare

Sfânta Liturghie la Catedrala Istorică din Baia Mare

În duminica a 17-a după Rusalii, 18 februarie 2024, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Catedrala Istorică „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Soborul slujitor...

Hramul de iarnă al Mânăstirii Moisei

Hramul de iarnă al Mânăstirii Moisei

Vineri, 2 februarie 2024, de sărbătoarea închinată Întâmpinării Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Moisei, județul Maramureș, cu ocazia hramului de iarnă al...