Procesiunea „La Nicula colo-n deal”, în ajunul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului

de | aug. 7, 2017 | Actualitatea religioasă

Luni, 14 august 2017, de la ora 12, având ca punct de pornire Biserica Sfântul Nicolae, din parcul Municipiului, se va porni în tradiționala procesiune, pe jos, din Gherla la Mânăstirea Nicula.

Este al șaselea an de când, prin inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, se organizează procesiunea, pe jos, intitulată sugestiv, La Nicula colo-n deal. Aceasta se adaugă la pelerinajul, mai mare, ale cărui începuturi coincid cu anul 1699, când icoana pictată de preotul Luca, din Iclod, și donată de nobilul Ioan Cupcea, bisericii din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni.

Și anul acesta procesiunea se va bucura de prezența părintelui mitropolit Andrei, a ierarhilor prezenți la hram, a numeroși clerici și mireni din toate colțurile țării. Manifestarea va debuta cu un moment de rugăciune, după care, în sunet de toacă și în cântări duhovnicești vom porni spre Mânăstirea Nicula pe următorul traseu: Biserica Sfântul Nicolae – Str. Avram Iancu – Autogara – Str. Liviu Rebreanu – Nicula sat – Mânăstirea Nicula.

„Îi invităm la procesiune pe toți fiii lacrimilor Maicii Domnului de la Nicula, pe toți aceia care, în aceste vremuri tulburi, vor să-i ceară: Maică vino iară,/ Nu lăsa să piară,/ Țara și poporul,/ Turma și păstorul”, a transmis pentru radio Renașterea părintele protopop de Gherla, Paul Isip.

Ultimele articole

Credința, pe tabla de șah

Credința, pe tabla de șah

Dacă ar fi să-l „definesc” pe părintele Ovidiu Gavrea printr-un cuvânt (în măsura în care oamenii pot fi „definiți” prin unul sau mai multe cuvinte), i-aș spune „Părintele Bucurie”. Sau „Părintele Dragoste”. Sau „Părintele Prieten”. Și nu cred că este cineva, dintre...

Parohia Sebiș a achiziționat o autospecială de stingere a incendiilor

Parohia Sebiș a achiziționat o autospecială de stingere a incendiilor

După ce în ultimii ani comunitatea a fost afectată de o serie de incendii, Parohia Ortodoxă Sebiș a achiziționat o autospecială care să ajute la stingerea focului. Aceasta va deservi, pe lângă comunitatea din Sebiș, la nevoie și celelalte sate vecine. Achiziționarea...