Procesiunea „La Nicula colo-n deal”, în ajunul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului

de | aug. 7, 2017

Luni, 14 august 2017, de la ora 12, având ca punct de pornire Biserica Sfântul Nicolae, din parcul Municipiului, se va porni în tradiționala procesiune, pe jos, din Gherla la Mânăstirea Nicula.

Este al șaselea an de când, prin inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, se organizează procesiunea, pe jos, intitulată sugestiv, La Nicula colo-n deal. Aceasta se adaugă la pelerinajul, mai mare, ale cărui începuturi coincid cu anul 1699, când icoana pictată de preotul Luca, din Iclod, și donată de nobilul Ioan Cupcea, bisericii din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni.

Și anul acesta procesiunea se va bucura de prezența părintelui mitropolit Andrei, a ierarhilor prezenți la hram, a numeroși clerici și mireni din toate colțurile țării. Manifestarea va debuta cu un moment de rugăciune, după care, în sunet de toacă și în cântări duhovnicești vom porni spre Mânăstirea Nicula pe următorul traseu: Biserica Sfântul Nicolae – Str. Avram Iancu – Autogara – Str. Liviu Rebreanu – Nicula sat – Mânăstirea Nicula.

„Îi invităm la procesiune pe toți fiii lacrimilor Maicii Domnului de la Nicula, pe toți aceia care, în aceste vremuri tulburi, vor să-i ceară: Maică vino iară,/ Nu lăsa să piară,/ Țara și poporul,/ Turma și păstorul”, a transmis pentru radio Renașterea părintele protopop de Gherla, Paul Isip.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerinii, așteptați la hramul mănăstirii bistrițene Dobric

Pelerinii, așteptați la hramul mănăstirii bistrițene Dobric

De praznicul „Adormirii Maicii Domnului”, 15 august 2023, Mănăstirea de maici de la Dobric își va sărbători hramul bisericii mari în prezența Preasfințitului Părinte Benedict, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Timp de două zile,...

Hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula 2023

Hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula 2023

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de pe 15 august este importantă peste tot în lumea creștină, dar pentru noi transilvănenii are o profunzime aparte, mai ales datorită icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula. Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului...