Procesiunea „La Nicula colo-n deal”, în ajunul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului

de | aug. 7, 2017

Luni, 14 august 2017, de la ora 12, având ca punct de pornire Biserica Sfântul Nicolae, din parcul Municipiului, se va porni în tradiționala procesiune, pe jos, din Gherla la Mânăstirea Nicula.

Este al șaselea an de când, prin inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, se organizează procesiunea, pe jos, intitulată sugestiv, La Nicula colo-n deal. Aceasta se adaugă la pelerinajul, mai mare, ale cărui începuturi coincid cu anul 1699, când icoana pictată de preotul Luca, din Iclod, și donată de nobilul Ioan Cupcea, bisericii din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni.

Și anul acesta procesiunea se va bucura de prezența părintelui mitropolit Andrei, a ierarhilor prezenți la hram, a numeroși clerici și mireni din toate colțurile țării. Manifestarea va debuta cu un moment de rugăciune, după care, în sunet de toacă și în cântări duhovnicești vom porni spre Mânăstirea Nicula pe următorul traseu: Biserica Sfântul Nicolae – Str. Avram Iancu – Autogara – Str. Liviu Rebreanu – Nicula sat – Mânăstirea Nicula.

„Îi invităm la procesiune pe toți fiii lacrimilor Maicii Domnului de la Nicula, pe toți aceia care, în aceste vremuri tulburi, vor să-i ceară: Maică vino iară,/ Nu lăsa să piară,/ Țara și poporul,/ Turma și păstorul”, a transmis pentru radio Renașterea părintele protopop de Gherla, Paul Isip.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoarea Nașterii Domnului la Catedrala Episcopală din Zalău

Sărbătoarea Nașterii Domnului la Catedrala Episcopală din Zalău

În ziua praznicului nașterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău. Alături de Preasfinția Sa a slujit un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu...

Nevinovăţia pruncilor

Nevinovăţia pruncilor

„Adevărat vă zic vouă: de nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3). Din nou ne proşternem în faţa ieslei din Betleem spre care, ca şi pe păstori, ne-au călăuzit îngerii spunându-ne: „Nu vă temeţi. Căci iată, vă...