Procesiunea „La Nicula colo-n deal”, în ajunul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului

de | aug. 7, 2017

Luni, 14 august 2017, de la ora 12, având ca punct de pornire Biserica Sfântul Nicolae, din parcul Municipiului, se va porni în tradiționala procesiune, pe jos, din Gherla la Mânăstirea Nicula.

Este al șaselea an de când, prin inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, se organizează procesiunea, pe jos, intitulată sugestiv, La Nicula colo-n deal. Aceasta se adaugă la pelerinajul, mai mare, ale cărui începuturi coincid cu anul 1699, când icoana pictată de preotul Luca, din Iclod, și donată de nobilul Ioan Cupcea, bisericii din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni.

Și anul acesta procesiunea se va bucura de prezența părintelui mitropolit Andrei, a ierarhilor prezenți la hram, a numeroși clerici și mireni din toate colțurile țării. Manifestarea va debuta cu un moment de rugăciune, după care, în sunet de toacă și în cântări duhovnicești vom porni spre Mânăstirea Nicula pe următorul traseu: Biserica Sfântul Nicolae – Str. Avram Iancu – Autogara – Str. Liviu Rebreanu – Nicula sat – Mânăstirea Nicula.

„Îi invităm la procesiune pe toți fiii lacrimilor Maicii Domnului de la Nicula, pe toți aceia care, în aceste vremuri tulburi, vor să-i ceară: Maică vino iară,/ Nu lăsa să piară,/ Țara și poporul,/ Turma și păstorul”, a transmis pentru radio Renașterea părintele protopop de Gherla, Paul Isip.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie arhierească la Șimleu Silvaniei

Liturghie arhierească la Șimleu Silvaniei

Ca în fiecare an, în cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a făcut un popas duhovnicesc în mijlocul credincioșilor din orașul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica ce poartă hramul...

O zi plină de lumină la Bistrița, în a doua zi de Paști

O zi plină de lumină la Bistrița, în a doua zi de Paști

Comunitatea parohiei bistrițene „Sfinții Trei Ierarhi” a  primit în a doua zi de Paști vizita Mitropolitului Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie într-o atmosferă plină de lumină, în prezența a sute de bistrițeni și a...

Slujba Invierii la Catedrala Episcopala din Baia Mare

Slujba Invierii la Catedrala Episcopala din Baia Mare

Sâmbătă, 30 aprilie, cu începere de la ora 24,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba Învierii Domnului, la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de un frumos sobor de preoţi şi diaconi. Aducerea Luminii Sfinte de la...