Produs de Cluj… de zece, la Gherla – 11 ani sub acest brand și peste 200 de târguri proprii organizate

de | iun. 9, 2022 | Societate

Consiliul Județean Cluj în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Gherla organizează, între 10 și 12 iunie, a X-a ediție a Târgului Produs de Cluj în acest municipiu. Evenimentul se va desfășura pe stadionul Olimpia din localitate, după un program cuprins între orele 12:00 și 23:00 și se va derula prin intermediul Asociației Produs de Cluj.

Produs de Cluj... de zece, la Gherla - 11 ani sub acest brand și peste 200 de târguri proprii organizate

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Îmi amintesc, cu nostalgia cuvenită, de începuturile de la care, iată, împlinim 11 ani, și sunt, totodată, mândru de ceea ce a devenit proiectul nostru. Gândit ca o modalitate de susținere a economiei locale și de conservare a tradițiilor populare, în acești ani a reușit să convingă atât autorități locale cât și unele naționale de viabilitatea sa și, mai ales, de faptul că este un proiect de bune practici care merită susținut și chiar dezvoltat la nivel național. În ce ne privește, dorim să îi felicităm pe toți cei implicați, de la cei din Asociația Produs de Cluj, la parteneri, fie ei mici întreprinzători, beneficiari direcți, fie autorități publice și agenți economici privați care s-au dovedit gazde bune pentru Târgul Produs de Cluj, municipiul Gherla fiind gazda noastră tocmai în zile aniversare, pentru a zecea oară!”

Din 10 iunie 2011, dată la care a debutat prima manifestare expozițională sub acest brand, Consiliul Județean și Asociația Produs de Cluj au organizat peste 200 de târguri proprii și câteva zeci ca parteneri, numeroși mici întreprinzători fiind ajutați să se promoveze și să se dezvolte, mulți devenind între timp branduri consacrate.

Fondată și susținută în special de Consiliul Județean Cluj,  Asociația Produs de Cluj a fost prezentă de-a lungul anilor în toate aglomerările urbane ale județului, precum și la Florești, dar și în capitala României, la Alba Iulia, Baia Mare, Bistrița, Deva, Iași, Mediaș, Oradea, Timișoara, Satu Mare, Sibiu, Suceava ori Zalău. Dintre manifestările internaționale se remarcă cinci participări la Săptămâna Verde de la Berlin, cel mai mare târg internațional în domeniul agriculturii, zootehniei și industriei alimentare, dar și în Marea Britanie, Franța, Germania, Polonia, Serbia, Grecia, Spania și Republica Moldova.

La Târgul Produs de Cluj de la Gherla vor participa aproximativ 40 de expozanți care vor oferi publicului produse tradiționale, fie ele preparate alimentare realizate după rețete proprii, fie obiecte de artizanat făurite în ateliere. Sunt producători și artizani cunoscuți, așteptați și apreciați de oamenii locului, dar și bine cunoscutele preparate la grătar. Nu va lipsi parcul de distracții, precum și vechi și statornici colaboratori ai Asociației Produs de Cluj, interpreți și dansatori.

Mai multe din Societate
ZILELE  RECOLTEI 2023, piață în aer liber pentru clujeni

ZILELE RECOLTEI 2023, piață în aer liber pentru clujeni

Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca organizează, între 22 și 24 septembrie 2023, Zilele Recoltei la Cluj- Napoca, ediția 2023. Aceasta este a XI-a ediție a Zilelor Recoltei organizată în comun de administrațiile județeană...

„Zilei Internaționale Alzheimer”& Zilele Erasmus” la DGASP Cluj

„Zilei Internaționale Alzheimer”& Zilele Erasmus” la DGASP Cluj

Consiliul Județean Cluj, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj organizează în perioada 20-21 septembrie 2023, sub egida „Zilei Internaționale Alzheimer”& Zilele Erasmus” o serie de activități menite să sensibilizeze comunitatea...

Microbuze școlare noi pentru 81% din comunele clujene

Microbuze școlare noi pentru 81% din comunele clujene

 În cursul zilei de marți, 12 septembrie 2023, președintele Consiliului Județean, domnul Alin Tișe a semnat contractul de finanțare pentru achiziționarea unui număr de 34 de microbuze destinate transportului elevilor din comunele județului. Finanțarea este asigurată...

Suplimentarea mijloacelor de transport în comun | CTP

Suplimentarea mijloacelor de transport în comun | CTP

Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA vine în sprijinul publicului calator prin suplimentarea mijloacelor de transport în comun cu aprox. 25%, incepand cu data de 11.09.2023, ca urmare a inceperii anului scolar. In colaborare cu Primaria municipiului...