Prof. dr. Mircea Gelu Buta | Va rămâne în memoria noastră ca un om bun, rugător și iubitor de Dumnezeu

de | oct. 9, 2021

„Port dialogul acesta cu inima întristată! Aș spune că se duc duhovnicii noștri, iar Preasfințitul Vasile este unul dintre puținii duhovnici care au mai rămas”, a spus prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la trecerea la cele veșnice a Preasfințitului Vasile.

Totodată, a evocat episodul în care a sprijinit proiectul de edificare a Cucii de la Manastirie Piatra Fântânele, proiect susținut de Preasfințitul Vasile.

Figura sufletească a unui dispărut supraviețuiește ființei lui fizice prin întipărirea lăsată în sufletele contemporanilor, a  celor mai apropiați: colaboratori, colegi, prieteni, discipoli, iar în jurul Părintelui Vasile au existat mulți admiratori și ucenici ai săi. Necruțătoarea vreme presară însă încetul cu încetul, sigur, pulberea uitării peste imaginea oricăruia dintre noi, ne servește reliefurile, odinioară accentuate, și umbrește culorile care altădată păreau vii. Este însă o datorie de pietate și de recunoștință a supraviețuitorilor ca să fixeze în forme durabile figurile proeminente ori caracteristice ale celor care ne au părăsit. Este o datorie și față de noi înșine și față de generațiile ce vor urma. Aș vrea să evoc bătălia pe care împreună cu Preasfințitul Vasile și cu regretatul Mitropolit Bartolomeu am dus-o pentru înălțarea crucii de la Pasul Tihuța, din apropierea Mănăstirii Piatra Fântânele.

Mărturisesc că, în urmă cu o lună de zile, era așa o după masă caldă,  Preasfințitul Vasile se plimba în curtea Episcopiei. Bineînțeles, m-am apropiat, l-am salutat, m-a îmbrățișat și mi-a reamintit. Zice: Crucea de la Piatra Fântânele!

Acum n–avem  decât să stăm, să-l jelim pe iubitul și scumpul nostru Episcop, cel care a fost și va rămâne în memoria noastră ca un om bun, rugător și  iubitor de Dumnezeu.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA