Prof. Marcel Muntean|„Bucură-te Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule”

de Eseu

Între sfinții pe care Biserica dreptmăritoare îi cinstește cu numele de mari mucenici se află și Sfântul Mina făcător de minuni, el este prăznuit pe data de 11 noiembrie împreună cu alți doi pătimitori pentru Hristos, Victor și Vichenție. Numele său are la bază un substantiv comun grecesc μνας (mēnas) ce desemnează cuvântul lună; la origini numele său a fost rostit sau scris și Mēnas[1]. Sfântul s-a născut din părinții Eufemia și Eudoxius, în apropiere de orașul Memphis, vechea capitală a faraonilor din Egipt, în jurul anului 285.

Dorit cu multă dragoste prin rugăciunile părinților săi care erau creștini, va rămâne de timpuriu orfan de tată, la 11 ani, și, peste doar 3 ani, și de mama sa. Va continua profesia tatălui, care a fost dregător de rang înalt în armata romană, Egiptul fiind sub stăpânirea Romei încă înainte cu trei secole de a se naște Sfântul Mina. Va fi trimis ca ostaș în Asia Mică, în provincia Frigia. Aici, tânărul va găsi o comunitate de păgâni ce se închina la idoli, fiindu-i foarte greu să-și păstreze credința sa creștină. Împăratul Dioclețian, unul dintre cei mai iscusiți strategi, s-a dovedit a fi fost și unul dintre cei mai aprigi asupritori și prigonitori ai creștinilor. Astfel, între anii 303-304, a pornit, din porunca sa, cea mai crâncenă și crudă luptă cu cei ce îl cinsteau pe Dumnezeu cel în Treime proslăvit.

Văzând această mare prigoană și, mai cu seamă, fiind în neputința de a-i ajuta și salva pe semenii săi, Sfântul Mina părăsește armata și se retrage în deșert, timp de cinci ani, unde se va închina lui Hristos prin cinstire, post și rugăciune. Într-o zi, stând în rugăciune și contemplație, a văzut în cer mucenici, purtând cununi și a auzit o voce ce grăia: „Tot cel ce se ostenește pentru numele Domnului Iisus va primi astfel de cununi”.

După această experiență spirituală profundă, se va întoarce în orașul unde a fost oștean și, auzind că va fi o mare petrecere, s-a gândit că este cel mai prielnic moment să-l propovăduiască concetățenilor săi pe Dumnezeu.

Este prins și întemnițat din ordinul prefectului cetății, Pirrus. Dialogurile purtate, din dorința de a-l face pe mucenicul Mina să adere la cultul și închinarea la zei, vor fi fără rezultatul scontat. A fost supus, rând pe rând, la o serie de chinuri tot mai înverșunate: biciuit fără cruțare cu vine de bou, spânzurat și strujit cu gheare de fier, frecarea rănilor cu petice de păr, ars cu făclii, târât peste cârlige și cuie de fier, din nou bătut cu vergi de plumb, ca într-un final să i se taie capul, iar trupul său să fie aruncat în foc. Trupul său a fost salvat de câțiva creștini evlavioși.

După 313, rămășițele sale vor fi duse din Frigia în Alexandria, iar mai apoi se va înălța o biserică în amintirea Sfântului Mucenic.

Moaștele sale se află adăpostite în multe lăcașuri de cult, chiar și la noi în țară este cinstit în biserica ce îi poartă numele. Acest lăcaș de cult se află în capitală. Tot aici se află fragmente din Sfintele sale moaște, dăruite de la Sfântul Munte Athos și de la Mănăstirea Sfântul Mina din Alexandria în 1874.

În iconografie, Dionisie din Furna precizează că Sfântul Mare Mucenic Mina Egipteanul se zugrăvește sub chipul unui „bătrân cu barbă rotundă”[2]. În același chip este descris și în ziua sa de pomenire, 11 noiembrie, unde se mai amintește că este din Cotiada, împreună cu „Victor și Vichentie diaconul, tineri, fiind căzniți în felurite chipuri, primesc sfârșitul”[3].

Sfântul Mare Mucenic Mina este reprezentat în iconografie, având veșminte asemănătoare sfinților militari, precum cu cele ale lui Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, respectiv: coif, platoșă, cingătoare, lance, sabie, scut, arc, săgeată, mantie și încălțări.

În acest fel, adică asemenea unui strateg, îl regăsim pictat, în picioare fiind, în naosul bisericilor noastre ortodoxe. Alături de el, în registrul de jos se găsesc și alți martiri și mucenici ai credinței străbune: Gheorghe, Dimitrie și Nestor, Artemie, Teodor Tiron și Teodor Stratilat, Sebastian, Mercurie, Iacov Persul, Procopie, Longin, Lupus și alții.

În icoane se înfățișează în câteva moduri, spre exemplu: apare bust, ținând în mâna sa Sfânta Cruce, semn al martiriului său, și sulița, sau călărind un cal de culoare albă și tot în veșminte de războinic. Mantia sau tunica sa este, mai de fiecare dată, colorată în roșu, simbol al pătimirii sale pentru Hristos.

Printre cele mai vechi reprezentări reținem una ce provine din veacul al VI-lea, fiind adăpostită la Muzeul Luvru din Paris. Icoana ni-l evocă pe Sfânt în picioare, împreună cu Hristos ce ține Sfânta Evanghelie.

Un număr restrâns de icoane ni-l arată în picioare, cu atributele recognoscibile, straie de oștean, având în jurul său scene sau episoade din viața sa, sau minunile sale, așa cum apare în icoana aghiografică de secol al XVII-lea, semnată de pictorul cretan, Emmanuil Lambardos.

În mijlocul icoanei se găsește Sfântul Mina, mult-pătimitorul, așa cum se citește în Condacul 1 al Acatistului său. Este cu atributele sale, Sfânta Cruce, sulița și scutul de oștean.

Cel mai important detaliu al Sfântului este portretul său, care nu seamănă cu nici un alt sfânt, de aceea el se evidențiază prin ovalul chipului, delicat, armonios, ce este încadrat de părul scurt, alb și buclat; totodată și barba îi este rotundă și rânduită în rotogoale simetrice, de asemenea de culoarea zăpezii. Nimbul circular desparte cele două cuvinte ale numelui său, înscrise cu litere purpurii Ο γιος Μηνς – Sfântul Mina.

Deasupra sa un semicerc ne dă mărturie de cerurile prea înalte de unde izvorăsc razele sfințeniei. Zalele și platoșa sunt rafinat desenate și conturate, tivite cu modele decorative de aur. Portretul ne privește cu dârzenie și bărbăție, la fel și ținuta sa este demnă, monumentală. Frumoasa unduire a trupului atletic și mantia roșie – oranj ce cade drapată în spatele său, dau sentimentul unei mișcări în canonicitatea și unitatea icoanei. La baza dalelor ritmate în nuanțe contrastante, dar armonice, se află scris numele zugravului din insula Creta – Emmanuil Lambardos.

În jur, de-o parte și de alta, sunt reprezentate minunile sale. Acestea încep în partea de sus, din stânga și se continuă până jos, urmând ca următoarele trei episoade să comporte aceeași rânduială, doar că ele sunt grupate în dreapta Marelui Mucenic.

Primul episod ni-l arată pe Sfânt în straie de oștean ce a venit pe cal (în reprezentare este pictat alături și calul său), mustrând pe cel ce l-a ucis și sfârtecat pe neguțătorul ce a înnoptat la el și care mergea să se închine la moaștele Mucenicului Mina. Vedem jos coșul sau coșnița în care a tăinuit mortul, pe cel ce zace întins și care mai apoi, prin rugăciunile Sfântului va fi înviat[4].

Al doilea episod tâlcuiește întâmplarea cu cele două discuri de aur a lui Eutropie din Alexandria. Părându-i rău că cel cu dedicația Sfântului Mina a ieșit mai frumos a decis să nu îl mai dea, ținându-l pentru el. Scăparea discului respectiv în mare și înecarea aparentă a slugii sale a făcut ca el să se căiască și să ceară iertare pentru păcatul trufiei. Recunoscând că salvarea slugii și aflarea discului a venit din partea Sfântului.

În reprezentare îl vedem pe Eutropie jos, în centrul temei, având brațele întinse către discul ținut de sluga sa. Discul este pictat ca o medalie de aur.

A treia reprezentare ne înfățișează o femeie pe numele Sofia surprinsă în mișcare, arătând că vrea să meargă la biserica Sfântului. La picioarele ei și ale calului se vizualizează soldatul ce a vrut să o siluiască, acesta este căzut, dezonorat și certat de Sfântul „izbăvitor oamenilor de moarte năpraznică”[5].

A patra scenă face apel imagistic la minunea vindecării unui șchiop și a unei femei mute în timp ce dormea lângă biserica Sfântului. Sfântul Mina l-a îndemnat pe cel olog să se atingă de haina femeii, și astfel se vor tămădui. Fapt dovedit de însănătoșirea celor doi suferinzi. Iconostasul din fundal simbolizează biserica, iar personajele apar cu perne roșii sub capete, spre a exprima somnul.

A cincea icoană descrie tăinuirea aurului unui evreu de către un creștin. Observăm pe cei doi stând la masă, în vreme ce, în dreapta, un tânăr slujbaș ridică inelul, basmaua și cheia lădiței cu aur. Acesta spune că cel ce l-a trimis prin intermediul soției creștinului, nu a fost altul, decât un ostaș călare (tânăr înspăimântător), adică Sfântul Mina. Creștinul face penitență, cerând iertare Sfântului, iar evreul se botează, convertindu-se religiei creștine[6].

Ultima temă cu care se încheie ciclul aghiografic este martiriul Sfântului. Între un peisaj muntos și o clădire se desfășoară momentul tragic al tăierii capului bravului oștean. Sfântul, cu nimbul curăției, e îngenunchiat, având mâinile legate și capul aplecat, în vreme ce un tânăr ridică sabia, secondat de un ofițer în zale și coif.

Privind icoana, înțelegem tălmăcirea ei și suntem impresionați de multitudinea de minuni pe care Sfântul Mare Mucenic Mina le-a făcut și le face în continuare spre slava lui Dumnezeu și a Sfintei Treimi, pe care îl chemăm în rugăciunile noastre, cinstindu-l în ziua prăznuirii sale: „Ca pe cel ce eşti împreună vorbitor cu cei fără de trup şi cu purtătorii de nevoinţă împreună-petrecător, adunându-ne cu credinţă, te lăudăm pe tine, Sfinte Mare Mucenice Mina, cerând pace lumii şi sufletelor noastre mare milă”[7] (Tropar, glasul al 4-lea).

[1] Aurelia Bălan-Mihailovici, Dicționar onomastic creștin – repere etimologice și martirologice, Ed. Sophia, București, 2009, p. 389.

[2] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2010, p. 154.

[3] Ibidem, p. 190.

[4] Mineiul pe Noiembrie, EIBMBOR, București, 2017, p. 204.

[5] Ibidem, p. 205.

[6] Ibidem, p. 206.

[7] Ceaslov, Ed. IBMO., București, 1990, p. 422.

Sursa: Prof. Univ. Dr. Marcel Muntean, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Articol apărut în revista Renașterea, nr. 11/2018

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Eseu
Episcopul Nicolae Ivan și Testamentul său | Mircea Gelu Buta

Episcopul Nicolae Ivan și Testamentul său | Mircea Gelu Buta

În data de 7 februarie 1936, în cadrul ședinței plenare a Consiliului Eparhial Ortodox Român din Cluj, a fost desfăcut codicilul testamentului răposatului Episcop Nicolae Ivan, care a fost predat spre executare executorilor testamentari P.S. Episcop Ioan al Armatei şi...

Lecțiile Mitropolitului Bartolomeu al Clujului | Pr. Ştefan Iloaie

Lecțiile Mitropolitului Bartolomeu al Clujului | Pr. Ştefan Iloaie

„Este vorba de sufletul meu...” Mulţi dintre contemporani se raportează la mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania ca la o personalitate culturală şi eclesială care a fost și rămâne un reper de autoritate, el constituind – încă din viaţă – o referinţă a valorilor...