Profesorul universitar și matematicianul TIBERIU POPOVICIU (16 februarie 1906 – 29 octombrie 1975)

Tiberiu Popoviciu s-a născut la data de 16 februarie 1906 în Arad, oraș aflat în acea vreme sub stăpânire austro-ungară.

Tiberiu Popoviciu a urmat cursurile liceului din Arad, astăzi cunoscutul Colegiu Național „Moise Nicoară”.
Fondatorul Școlii românești de Analiză numerică și Teoria Aproximării urmează cursurile Facultății de Științe din București pe care o va și absolvi, ulterior obținând și titlul de doctor cu o teză despre teoria funcțiilor convexe de ordin superior pe care o va susține la Paris în anul 1933. Această teză va reprezenta una dintre lucrările de bază în domeniul funcțiilor convexe de ordin superior.

La revenirea în țară, Tiberiu Popoviciu va fi profesor universitar în cadrul mai multor facultăți printre care cea din Cernăuți, București sau Iași. Din anul 1946, acesta va fi numit profesor și la Universitatea din Cluj, în cadrul catedrei de Analiză matematică, urmând ca după 11 ani să întemeieze aici Institutul de calcul al Academiei Române, Filiala Cluj. Tiberiu Popoviciu va fi și decan al facultății timp de trei ani, până în anul 1953.
De numele acestui mare matematician se leagă și o serie de mai multe cărți și cursuri însemnate pentru întreaga lume a științei din România, dar și de peste hotare: cartea de  Analiză Numerică, cursurile de Matematici Superioare sau Algebră.

Clujul a fost orașul unde Tiberiu Popoviciu a petrecut cel mai mult timp, aici ocupându-se îndeaproape de creșterea de generații valoroase de tineri care vor reprezenta viitori cercetători. Munca depusă la catedră a fost influențată la rându-i de activitățile extrem de importante pe care le desfășura la Institutul de Calcul din Cluj-Napoca. Toate aceste eforturi s-au concretizat cu predarea primelor cursuri de Limbaje de Programare și Mașini de Calcul din țară.

În plan personal, acesta se impunea adesea în momentul discuțiilor cu prietenii datorită vastelor cunoștințe pe care le deținea.

Pe de altă parte, în plan profesional, realizările lui Tiberiu Popoviciu s-au dovedit de un real folos pentru întreaga lume a științei. Acesta va milita pentru reeditarea revistei „Mathematica” în anul 1958, dar va și înființa o altă revistă 14 ani mai târziu.

În calitatea de președinte al Societății de Științe Matematice, filiala Cluj, Tiberiu Popoviciu se va axa extrem de mult și asupra actului didactic în învățământul preuniversitar, iar în acest sens va realiza mai multe consfătuiri cu profesorii de matematică de la liceele din Transilvania.
Din anul 1963 devine membru titular al Academiei Române, iar în anul 1969 va primi titlul de „Om de știință emerit al Republicii Socialiste România”.

Tiberiu Popoviciu trece la cele veșnice la data de 29 octombrie 1975, la vârsta de 69 de ani, la Cluj-Napoca.
În cinstea sa, Liceul de Informatică din Cluj îi poartă numele.

Resurse:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Tiberiu_Popoviciu

Profesor Tiberiu Popoviciu

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Profesorul universitar și matematicianul TIBERIU POPOVICIU (16 februarie 1906 - 29 octombrie 1975)
Loading
/
Mai multe din Personalitatea zilei
Ioan Dragalina – generalul erou din Primul Război Mondial

Ioan Dragalina – generalul erou din Primul Război Mondial

Generalul Ioan Dragalina a fost stimat și iubit de subordonații săi. Un om deosebit care a murit eroic în luptele din Valea Jiului în Primul Război Mondial. El s-a născut în Imperiul Austriac, în Caransebeș, în anul 1860. Tatăl său (Alexandru Dragalina) provenea...

Simion Mehedinți – părintele geografiei românești

Simion Mehedinți – părintele geografiei românești

Geograf, profesor la Universitatea din București, membru al Academiei Române, creatorul și organizatorul învățământului geografic modern în România, cât și director al Revistei "Convorbiri literare", între anii 1907-1923. Acesta a fost SimionMehedinți. S-a născut la...

Nichita Stănescu – o comoară a secolului XX

Nichita Stănescu – o comoară a secolului XX

Nichita Stănescu (numele la naștere Nichita Hristea Stănescu) este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă” . S-a născut la 31 martie 1933,...

Alfred Nobel (21 octombrie 1833 -10 decembrie 1896)

Alfred Nobel (21 octombrie 1833 -10 decembrie 1896)

Numele savantului Nobel a rămas în istorie datorită premiului prestigios care îi poartă numele. Povestea omului de afaceri, chimistului și inventatorului este spectaculoasă. A brevetat peste 350 de invenții. Dintre  toate acestea, a rămas cunoscut în vremea sa pentru...

Gavriil Musicescu – părinte al muzicii corale naţionale

Gavriil Musicescu – părinte al muzicii corale naţionale

Gavriil Musicescu – muzician, dirijor și organizator de talent – a fost printre primii muzicologi care au scos în evidență frumusețea folclorului românesc. S-a născut la data de 20 martie 1847 la Ismail într-o familie iubitoare de muzică. Primele studii le-a făcut în...

Medicul NICOLAE KALINDERU (6 decembrie 1835 – 16 aprilie 1902)

Medicul NICOLAE KALINDERU (6 decembrie 1835 – 16 aprilie 1902)

Nicolae Kalinderu vede lumina zilei la data de 6 decembrie 1835 în București. Conform mai multor surse documentare, familia acestuia ar fi fost de origine turcă, numele lor însemnând în traducere „fiul filosofului”. Kalinderu a studiat în Franța timp de mai mulți ani...