Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

de | feb. 12, 2019 | Activități parohiale

Duminică 10 februarie, înainte de slujba vecerniei, copiii, tinerii și câţiva credincioși din parohia Şoimeni, Protopopiatul Cluj 1, însoţiţi  de preotul paroh Andrei Misaroș au vizitat atelierul de creaţie al artiștilor Ioan Ristea sculptor și Cristina Ristea ceramistă, ambii  absolvenţi ai Academiei de Arte Vizuale „Ioan Alexandrescu” din Cluj. Printre lucrările vizionate sau evidenţiat cele două sculpturi reprezentându-i pe episcopul ortodox Roman Ciorogariu și pe episcopul greco-catolic Radu Demetriu, care vor fi instalate la Oradea.

Pe urmă întreg grupul a participat la Slujba vecerniei, urmată de programul biblic săptămânal, coordonat de preotul paroh. Copii și tinerii au primit din partea parohiei cate o Biblie.

Ultimele articole

Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor, sărbătorit la Huedin

Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor, sărbătorit la Huedin

Capela școlară din cadrul Liceului Tehnologic Vladeasa Huedin și-a serbat luni, 27 noiembrie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Stelian Paflagonul – ocrotitorul copiilor. În prezența unui însemnat număr de elevi, a doamnei Mariana Stângă - directorul școlii, a...

Cerc pastoral și concert de colinde, la Vâlcele

Cerc pastoral și concert de colinde, la Vâlcele

În Duminica a 30-a dupa Rusalii, în Parohia Ortodoxă Vâlcele, com. Feleacu, jud. Cluj a avut loc întâlnirea cercului preoţesc Feleac-Vâlcele. Cu acest prilej de la ora 16.00 a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu în biserica din parohia noastră cu Hramul ,,Sfinţii...

Seară de rugăciune, la Dej

Seară de rugăciune, la Dej

În prima Duminică din Postul Nașterii Domnului, la Biserica Ortodoxă Română cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Municipul Dej, credincioșii au luat parte la o seară de rugăciune deosebit de frumoasă.  Slujba Vecerniei a fost oficiată de Părintele...