Program de dezvoltare a abilităților de viață, derulat la Zalău

de | dec. 10, 2021 | Societate, Episcopia Sălajului

În perioada 1-14 decembrie 2021, Asociația Filantropia Porolissum derulează prin parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj, un Program de dezvoltare a abilităților de viața independentă și integrare scolara/socio profesională pentru tinerii din Salaj.

Beneficiarii proiectului sunt peste 40 de tineri din judetul Sălaj, cu vârsta între 15-20 de ani, interesați de dezvoltarea abilităților personale, de a-și descoperi propriul drum în carieră, precum și de realizare a aspirațiilor și viselor personale.
Sesiunile de formare defășurate în acestă perioadă au fost apreciate de beneficiari, care prin cursul livrat de formatori au găsit prilejul de a reflecta la ceea ce sunt, dar mai ales la ceea ce pot deveni. Și pentru că sărbătorile ce se apropie readuc în atenție nevoia de implicare socială, de bunătate și empatie, tinerii implicați în proiect au oferit timp, colind sfânt și daruri copiilor din instituțiile de învățământ din Municipiul Zalău.

Ultimele articole

4 mai – Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Cuv. Monica, mama Fer. Augustin

4 mai – Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Cuv. Monica, mama Fer. Augustin

Sfânta Muceniţă Pelaghia din Tars – A X-a persecuţie declanşată de împăratul Diocleţian a fost una dintre cele mai sângeroase. Creştinii îşi părăseau casele şi toate proprietăţile care le mai aveau şi îşi căutau scăparea prin munţi şi prin păduri. Furia persecuţiei se...

Extinderea intervalului de circulație a liniei expres A1E | CTP

Extinderea intervalului de circulație a liniei expres A1E | CTP

Compania de Transport Cluj-Napoca anunță extinderea  intervalului de circulație a liniei expres A1E, începând cu data de 4 mai.  Astfel, prima plecare din P-ța Mihai Viteazul spre Aeroport va fi la ora 4:00, iar ultima plecare din incinta Aeroportului spre centrul...

Multiculturalismul din Cluj-Napoca

Multiculturalismul din Cluj-Napoca

În cadrul evenimentului „Zilele Clujului” organizat de Primăria Cluj-Napoca, grupul de inițiativă comunitară Impact (reprezentând EthniCity) împreună cu Universitatea BabeșBolyai (UBB) alături de centrele culturale, Institutul Român pentru Pace (PATRIR) și Cluj...

Preasfințitul Părinte Petroniu, în Parohia Aluniș

Preasfințitul Părinte Petroniu, în Parohia Aluniș

Duminică, 30 august 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Aluniș, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și...

Episcopul Petroniu a slujit la hramul Mănăstirii Bic

Episcopul Petroniu a slujit la hramul Mănăstirii Bic

Sâmbătă, 29 august 2020, Mănăstirea Bic și-a prăznuit ocrotitorul, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Această sărbătoare încheie hramurile de vară ale mănăstirilor din Episcopia Sălajului. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu,...

Două noi spitale clujene vor beneficia de dotări din fonduri europene

Două noi spitale clujene vor beneficia de dotări din fonduri europene

Două noi spitale clujene au obținut, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, importante sume de bani din fonduri europene pentru achiziționarea aparatelor medicale și echipamentelor de protecție necesare în lupta cu COVID-19. Finanțate în cadrul Programului...

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la biserica veche a Parohiei Ortelec

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la biserica veche a Parohiei Ortelec

Duminică, 23 august 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ortelec, Protopopiatul Zalău, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie,...