Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, prin intermediul Departamentului de Misiune și Cateheză, a elaborat Programa Catehetică pentru anul 2026. Materialul este conceput ca un suport omiletic practic pentru preoții și coordonatorii centrelor de catehizare din cuprinsul eparhiei.
Programa catehetică, încadrată în tematica omagială și comemorativă a anului 2026, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al pastorației familiei creștine” și „Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame)”, își propune să adâncească înțelegerea tainei familiei creștine ca „biserică de acasă”, icoană vie a comuniunii Sfintei Treimi și temelie a vieții ecleziale și sociale, dar și să aducă în lumină rolul și mărturia sfintelor femei din istoria Bisericii, mironosițe, mucenice, cuvioase, soții și mame, care, prin credința și jertfa lor, au devenit pilde de slujire și dăruire.
De asemenea, Programa catehetică furnizează și materialele suport pentru catehezele dedicate Programului catehetic anual: Postul Mare – Roadele Duhului Sfânt; Postul Adormirii Maicii Domnului – Familie, copii și tineri și Postul Crăciunului – Păcatele capitale, însoțite de anexele ce conțin catehezele alcătuite și rostite de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei în cadrul Programului catehetic „O seară cu Domnul Hristos și cu Preasfânta Sa Maică” de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Prin implementarea acestui proiect catehetic în toate parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului se are în vedere intensificarea și creșterea impactului activității catehetice, a colaborării și facilitării schimbului de experiență și de modele de bună practică.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului






