Proiect catehetic pe tema spovedaniei, în parohia „Adormirea Maicii Domnului”

de | mart. 13, 2016

Odată cu începerea Postului Mare, copiii din parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului” se vor pregăti pentru Ziua Învierii.

Timp de 6 săptămâni, copiii parohiei vor participa la programul de cateheze „Să-l primimIMG_6537 pe Hristos în inimile noastre”, în care vor afla mai multe despre Taina Spovedaniei. Micii creștini vor învăța prin metode interactive ce este spovedania, cât de important este rolul ei și cum trebuie făcută corect.

„Le-am spus copilașilor că, precum noi ne pregătim și facem curățenie în casa noastră, atunci când
așteptăm un musafir important, tot așa trebuie să ne pregătim pentru Ziua Învierii și să-l întâmpinăm pe Mântuitorul Isus Hristos cu inimile curate. Prin acest program ne-am propus să-i familiarizăm pe copii cu Taina Spovedaniei, mărturisirea la copii fiind un prim act de credință personală și răspundere proprie în fața lui Dumnezeu”, a declarat pentru radio Renașterea părintele paroh, Dan Hognogi.

Programul catehetic are loc în cadrul activităților săptămânale cu copiii, în fiecare sâmbătă de la ora 11, în biroul parohial al bisericii de pe strada Govora nr. 19, din cartierul clujean Mănăștur, a precizat Stela Florea, coordonatorul programului parohial.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.