Proiect dedicat copiilor și familiei: „Copilul, într-o familie fericită”

de | iun. 7, 2016 | Actualitatea religioasă

Duminică, 5 iunie 2016, după Paraclisul Maicii Domnului, în Parohia Ortodoxă „Sfânta Treime” din Bistrița a fost marcat debutul unui proiect dedicat în exclusivitate copiilor și familiei și care inițiază ciclul unor prezentări al căror scop este de a promova unitatea familiei și valoarea sa în societate.

A fost o întâlnire la care, cu mic cu mare, credincioșii au asistat la o prezentare pe înțelesul tuturor realizată de Adriana Toderic, autor al unei cărți de povești pentru copii și profesor de engleză și pregătire teoretică sportivă la Liceul cu Program Sportiv din Bistrița. În cadrul expunerii, invitatul a surprins relațiile dintre părinți și copii, respectul reciproc din familie și grija pe care părinții trebuie să o aibă față de copiii lor. Mesajul transmis celor prezenți a fost că „familia este locul unde părinții, împreună cu copiii, cultivă credința creștină, bunătatea, dragostea, pacea și are vocația de a fi cu adevărat „Biserica de acasă”, în care Dumnezeu trimite  darurile  Sale cele bogate peste toți membrii.

La finalul întâlnirii au avut loc discuții pe această temă, vizionări de filmulețe cu mesaj educativ, întrebări și răspunsuri, s-au oferit mici cadouri pentru copii și au fost expuse lucrărilor realizate de 1 iunie.

„Scopul acestor întâlniri este de a facilita interacțiunea între cei mai tineri participanți, însă totodată de a crea un dialog deschis între aceștia și bunicii, respectiv  părinţii  acestora, care îi însoțesc la Biserică”, ne-a transmis părintele Tudor Mudure de la Parohia „Sfânta Treime” din Bistrița.

 

Ultimele articole

Muzeul Păpușilor, ediție cu exponate în premieră

Muzeul Păpușilor, ediție cu exponate în premieră

Păpușile și decorurile care au animat patru dintre cele mai recente spectacole ale stagiunii 2021-2022 la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca pot fi vizionate în aceste zile la Muzeul de Artă. Pe lângă acestea, pentru prima dată, sunt expuse planșe și machete ale...

Sute de pelerini la Hramul Mănăstirii Telcișor-Buscatu

Sute de pelerini la Hramul Mănăstirii Telcișor-Buscatu

În Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români), 27 iunie 2022, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit...

Hramul de vară al Mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al Mănăstirii de la Someșul Cald

La sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele), vineri, 24 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea...

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Năsăud

Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Năsăud

În perioada 24 mai – 23 iunie 2022, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-au desfășurat conferințele...