Proiect pentru punerea în valoare a Complexului Arheologic „Porolissum”

de | oct. 28, 2019 | Cultură

Complexul Arheologic „Porolissum”,  monument istoric de importanţă naţională şi unul dintre cele mai importante obiective turistice din judeţul Sălaj, va fi pus în valoare în urma unui proiect implementat de Consiliul Judeţean Sălaj.

Potrivit Agerpres, consilierii judeţeni au aprobat în unanimitate un proiect în valoare totală de peste 5,5 milioane de lei, prin care se intenţionează reglementarea situaţie juridice şi cadastrale a Complexului , dar şi realizarea unei machete 3D şi a machetei fizice a monumentului istoric, precum şi amenajarea unui centru multifuncţional şi a unor zone de belvedere. Proiectul va fi implementat până în 2022, fondurile provenind din bugetul administraţiei judeţene.

Complexul arheologic „Porolissum” este unul dintre cele mai mari şi bine păstrate situri arheologice din România. Acest centru militar de graniţă a fost stabilit în anul 106, de împăratul roman Traian, pentru a apăra trecerea principală dinspre Munţii Carpaţi (Meseş) spre Dacia Porolissensis. După câteva zeci de ani, Porolissum a evoluat într-un important centru comercial, care facilita schimburile dintre romani şi barbari, continuând să prospere vreme de aproape un mileniu după retragerea romană din Dacia, din anul 271.

Sursa foto: planiada.ro.

 

Ultimele articole

Arhim. Dumitru Cobzaru | Duhovnicia, dulce povară

Arhim. Dumitru Cobzaru | Duhovnicia, dulce povară

 Duhovnicia – dulce povară    Arhim. Dumitru CobzaruDuhovnicia – dulce povară este titlul pe care Arhimandritul Dumitru Cobzaru îl dă celei mai recente cărți ale sale. Ne place să credem că numele pe care le purtăm nu sunt întâmplătoare, ele indicând, într-o...

Mai multe din Cultură
Soprana Lucia Stănescu, pe drumul veșniciei

Soprana Lucia Stănescu, pe drumul veșniciei

          Artistă lirică de faimă internaţională, soprană cu o voce splendidă și unică, Lucia Stănescu, originară  din localitatea Someşul Rece, judeţul Cluj, s-a stins din viaţă la vârsta de 94 de ani. „Nu a fost doar...