În jur de 35 de scrisori adresate de către copiii şi tinerii Centrului petru Protecţia Copilului Năsăud lui Moş Crăciun au ajuns, prin intermediul preoţilor Dan Cismaş din Maieru şi Paul Gavriloaie din Sîngeorz-Băi, în posesia unor oameni cu sufletul mare care s-au străduit să împlinească toate dorinţele şi aşteptările exprimate în scrisori. Astfel, la câteva zile de la lansarea acestei campanii aproximativ 100 de pachete cu dulciuri şi jucării au ajuns în posesia acestor copii. Darurile au fost împărţite de preoţii menţionaţi anterior, împreună cu părintele protopop Ioan Dâmbu, care le-a adresat copiilor şi tinerilor prezenţi un cuvânt duhovnicesc.
Concert caritabil de colinde la Maieru
Miercuri seara, după săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, în biserica parohiei năsăudene Maieru a avut loc un concert de colinde susţinut de grupurile parohiale de copii din Sîngeorz-Băi (preot Paul Gavriloaie), Rodna (preoţi George Ganea şi Lazăr Nechita), Şanţ (preot Vasile Ureche) şi Maieru (preot Dan Cismaş), cărora li s-au adăugat obştea monahală de la Mănăstirea Cormaia. Concertul acesta care va continua săptămâna aceasta, joi la Sîngeorz-Băi, vineri la Şanţ şi sămbătă şa Rodna are ca obiectiv, pe lângă vestirea Naşterii Domnului Hristos, adunarea de fonduri pentru tânăra profesoară de religie Crina Cârcu, recent diagnosticată cu cancer. La Maieru, în prima seară a concertului, s-a strâns suma de aproape 4.000 de lei.
Colinde, pentru vârstnicii Centrului „Sfinții Zaharia și Elisabeta”
Joi, 17 decembrie, beneficiarii Centrului Rezidenţial pentru Vârstnici „Sfinţii Zaharia şi Elisabeta” din Maieru au primit vizita a 50 de copii preşcolari de la câteva grădiniţe din Maieru şi Sângeorz-Băi, însoţiţi de câţiva dascăli şi părinţi. Micii colindători le-au oferit celor 21 de bătrâni din acest centru, pe lângă colindele şi cântecele de Crăciun, felicitări personalizate şi urări de sănătate şi sărbători fericite. Părintele Dan Cismaş, directorul centrului, le-a mulţumit copiilor, dascălilor şi părinţilor implicaţi în proiect şi i-a recompensat, în final, pe cei mici cu câteva daruri.
Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca își extinde în mod semnificativ misiunea filantropică prin obținerea Licenței de Funcționare pentru un nou și vital serviciu social. Este vorba despre Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități...
Miercuri, 10 iunie 2026, s-au împlinit 10 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Dorel Pușcaș, protopop al Huedinului timp de două decenii, între anii 1990-2010, ctitorul noului sediu al Protopopiatului Ortodox Huedin și al cantinei sociale care îi poartă...
Mănăstirea Nicula, jud. Cluj – Joi, 11 iunie 2026, a fost zi de profundă rugăciune și aducere aminte la Mănăstirea Nicula. În paraclisul ocrotit de Sfântul Apostol Bartolomeu, aflat în incinta Casei Memoriale „Mitropolitul Bartolomeu”, a fost oficiată Sfânta...
Comunitatea Parohiei Ortodoxe „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul Europa, Cluj-Napoca, se îmbracă în haine de sărbătoare la jumătatea acestei luni. În perioada 21–24 iunie 2026, vor avea loc „Zilele Parohiei”, o serie de momente liturgice și duhovnicești...
Protopopiatul Ortodox Român Huedin ne invită miercuri, 10 iunie 2026, să aducem un prinos de rugăciune și recunoștință în memoria unui destoinic slujitor al Altarului. Cu acest prilej, comunitatea clericală și credincioșii sunt așteptați să ia parte la pomenirea...
De 1 Iunie, când întreaga lume sărbătorește inocența și zâmbetele, Parohia Ortodoxă Dumbrăveni din Protopopiatul Beclean a ales să fie mesagerul bucuriei pentru copiii ocrotiți în cadrul Preventoriului de la Ilișua. Campania de suflet a luat naștere din inițiativa...
Radio Renașterea utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.radiorenasterea.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie şi a Politicii de Confidențialitate.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.