Proiecția filmului „Maria, Doamnă a toată Ungrovlahia”, la Parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”

de | feb. 8, 2017 | Actualitatea religioasă

Numeroși clujeni au participat luni la o seară culturală, în cadrul căreia a avut loc proiecția filmului „Maria, Doamnă a toată Ungrovlahia”, un film-portret al Doamnei Maria Brâncoveanu, soția marelui Voievod și Martir Constantin Brâncoveanu.
La evenimentul organizat cu binecuvântarea ÎPS Părinte Andrei, de Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”,  au participat enoriașii comunității parohiale și tineri de la mai multe grupuri de tineret din oraș.
Seara de film a debutat cu un cuvânt introductiv rostit de gazda evenimentului, părintele protopop Dan Hognogi, care a vorbit despre familie și despre rolul femeii, subliniind că astăzi, când suntem în criză de modele, acest film vine să ne pună în față cu adevărat un model de mamă, de soție și de Doamnă.
Filmul, proiectat în Cluj-Napoca în premieră, a fost prezentat de tânărul teolog și cercetător dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, care le-a oferit celor prezenți câteva date despre realizarea filmului și despre autoarea și regizoarea acestuia, Iuliana Mateescu.
Docudrama „Maria, Doamnă a toată Ungrovlahia” ne dezvăluie personalitatea impresionantă a Mariei Brâncoveanu; soţie, mamă, dar şi Doamnă a Ţării Româneşti, ce trebuie să-şi poarte crucea durerii cu demnitate, să lupte până la sfârşitul vieţii pentru a aduce ţara „la cea dintâi stare a sa” şi să păstreze neîntinată memoria Domnului Constantin Brâncoveanu şi a fiilor lor, precizează Iuliana Mateescu într-un material ce a însoțit prezentarea filmului.

Ultimele articole

Chemare la rugăciune pentru pace şi unitate

Chemare la rugăciune pentru pace şi unitate

În aceste zile de durere, dar şi de frământare socială, Patriarhia Română cheamă pe fiii Bisericii la rugăciune pentru pace şi unitate, deoarece rugăciunea este izvor de lumină şi înțelepciune, de înnoire spirituală şi morală în viaţa Bisericii, dar şi în viaţa...

Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” și-a desemnat bursierii

Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” și-a desemnat bursierii

34 de elevi și tineri din toată țara beneficiază anul acesta de burse din partea Fundației Mitropolitul Bartolomeu. Ei au fost selectați în urma evaluării celor aproape 70 de dosare depuse. Bursele, în cuantum de 200 de lei pe lună pentru elevi, 300 de lei pentru...

Sute de clujeni, în pelerinaj la Brâul Maicii Domnului

Sute de clujeni, în pelerinaj la Brâul Maicii Domnului

Sute de credincioși au stat la coadă la Muzeul Mitropoliei Clujului pe întreaga durată a zilei de marți, 3 noiembrie 2015, pentru a se închina fragmentului din Brâul Maicii Domnului, adus la Cluj-Napoca de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. La rând erau așezați...