Proiecția filmului „Maria, Doamnă a toată Ungrovlahia”, la Parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”

de | feb. 8, 2017 | Actualitatea religioasă

Numeroși clujeni au participat luni la o seară culturală, în cadrul căreia a avut loc proiecția filmului „Maria, Doamnă a toată Ungrovlahia”, un film-portret al Doamnei Maria Brâncoveanu, soția marelui Voievod și Martir Constantin Brâncoveanu.
La evenimentul organizat cu binecuvântarea ÎPS Părinte Andrei, de Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”,  au participat enoriașii comunității parohiale și tineri de la mai multe grupuri de tineret din oraș.
Seara de film a debutat cu un cuvânt introductiv rostit de gazda evenimentului, părintele protopop Dan Hognogi, care a vorbit despre familie și despre rolul femeii, subliniind că astăzi, când suntem în criză de modele, acest film vine să ne pună în față cu adevărat un model de mamă, de soție și de Doamnă.
Filmul, proiectat în Cluj-Napoca în premieră, a fost prezentat de tânărul teolog și cercetător dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, care le-a oferit celor prezenți câteva date despre realizarea filmului și despre autoarea și regizoarea acestuia, Iuliana Mateescu.
Docudrama „Maria, Doamnă a toată Ungrovlahia” ne dezvăluie personalitatea impresionantă a Mariei Brâncoveanu; soţie, mamă, dar şi Doamnă a Ţării Româneşti, ce trebuie să-şi poarte crucea durerii cu demnitate, să lupte până la sfârşitul vieţii pentru a aduce ţara „la cea dintâi stare a sa” şi să păstreze neîntinată memoria Domnului Constantin Brâncoveanu şi a fiilor lor, precizează Iuliana Mateescu într-un material ce a însoțit prezentarea filmului.
Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Liturghie Arhierească în Parohia Meseșenii de Sus

Duminică, 30 august 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Meseșenii de Sus, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară situat în vecinătatea bisericii cu...

Hramul Mănăstirii Bic, din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bic, din Episcopia Sălajului

La prăznuirea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Bic. Prilejul a fost dat de sărbătorirea hramului acestui așezământ monahal.La slujbă au fost prezenți sute de...

12 tineri din Pata Rât, încreștinați de Mitropolitul Clujului

12 tineri din Pata Rât, încreștinați de Mitropolitul Clujului

12 tineri rromi au fost botezați de Mitropolitul Clujului, vineri, 28 august 2015, în Parohia „Sfântul Moise Arapul” din comunitatea clujeană Pata Rât la finalul Sfintei Liturghii oficiate cu prilejul hramului.  „În colonia Pata Rât locuită de rromi, astăzi a avut loc...

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, la Cluj-Napoca

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, la Cluj-Napoca

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj și Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului organizează la Cluj-Napoca, în perioada 4-7 septembrie, Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, în cadrul manifestărilor mai ample găzduite de acest municipiu, declarat...