Proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE” , Ediția a IX-a

de | dec. 20, 2016 | Actualitatea religioasă

Marți, 20 decembrie 2016, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău s-a finalizat proiectul „Biserica, tinerii și colindele”, Ediția a IX-a.

În proiect au fost implicați 500 de copii de la școlile din Municipiul Zalău, iar ca parteneri au fost Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj, Consiliul Local și Primăria Municipiului Zalău.

Acesta s-a derulat pe perioada lunilor noiembrie-decembrie 2016 și a avut ca scop cunoaşterea de către elevi şi tineri a învăţăturilor Bisericii, promovarea virtuţilor creştine, cultivarea comportamentului religios-moral, cunoașterea tradiţiilor religioase şi a colindelor în contextul socio-cultural actual, când se promovează în rândul tinerilor împrumuturi din diverse culturi.

Tradiţiile noastre dorim să fie preluate şi transmise următoarelor generaţii, pentru a sădi în inimile copiilor dragostea pentru frumos şi autentic.

Proiectul s-a finalizat la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, unde copiii și tinerii l-au colindat pe Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu.

Au colindat copiii de la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” Zalău, Prof. Lazăr Florin; Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău, prof. Beșe Alina; Colegiul Tehnic „Alexandru Papiu Ilarian” Zalău, prof. Avram Dan; Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, prof. Chiș Eugenia; Liceul Tehnologic ,,Voievod Gelu’’ Zalău, prof. Ianchiş Ludovica; Liceul Tehnologic ,,Mihai Viteazul’’ Zalău, prof. Rus Dana; Şcoala Gimnazială „Porolissum” Zalău, prof. Man Liviana; Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” Zalău, înv. Ciunt Florentina; Liceul de Artă ,,Ioan Sima” Zalău, prof. Ilea Ioana; Colegiul Naţional „Silvania” Zalău, prof. pr. Ciurbe Călin; C.S.E.I. Şimleu Silvaniei Structura „Speranţa” Zalău, prof. Ioan Ciocmărean; Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai” Zalău, prof. Micle Călin; Şcoala Gimnazială „Iuliu Maniu” Zalău, prof. Sabou-Chirti Maria; Liceul Sportiv „Avram Iancu” Zalău, prof. Moşincat Dănuț; Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu” Zalău, prof. Ortelecan Marinela.

La final, Preasfințitului Părinte Episcop Petroniu a felicitat pe copiii și pe profesorii care i-au pregătit, arătând purtarea de grijă a Episcopiei, pentru ca tânăra generație să păstreze nealterată tradiția colindelor. În continuare, a oferit diplome de merit domnului primar al Zalăului, Ionel Ciunt, domnului consilier al primarului, Vasile Caraba, doamnei inspector școlar general adjunct, prof. Mioara Gudea și doamnei inspector școlar de religie, prof. Claudia Boha, iar profesorilor care i-au pregătit pe copii diplome de participare. Copiii au fost răsplătiți cu daruri, oferite de către Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu și de partenerii din proiect.

Hramul Așezământului pentru copii orfani de la Dorolea

Hramul Așezământului pentru copii orfani de la Dorolea

În Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), 24 septembrie 2023, zi în care este pomenit și Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului,...

Sfințirea noii case parohiale din Sânmihaiu de Câmpie

Sfințirea noii case parohiale din Sânmihaiu de Câmpie

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul...

Sfințirea capelei mortuare din Brăteni

Sfințirea capelei mortuare din Brăteni

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Brăteni, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, de la ora...