Proiectul catehetic „Lumina Lui Hristos luminează tuturor”, în Sălaj

de | apr. 25, 2017 | Actualitatea religioasă

În lunile martie – aprilie, s-a derulat proiectul catehetic „Lumina Lui Hristos luminează tuturor”, aflat la cea de-a cincea ediţie, în Episcopia Sălajului. Proiectul s-a încheiat la Biserica „Sfinții Arhangheli” din Parohia Ruginoasa, unde cei 120 de copii au interpretat pricesne şi au participat la tradiţionalul concurs “ciocota ouălor”.

Proiectul catehetic „Lumina Lui Hristos luminează tuturor” a avut ca scop intensificarea relaţiilor de parteneriat dintre şcoală şi Biserică, precum şi păstrarea valorilor creştine și a tradiţiilor. În perioada Postului Mare preoţii din parohiile partenere au susţinut diferite activităţi cu copiii, temele de cateheză fiind conforme cu perioada prepascală şi cea a praznicului Învierii Domnului Iisus Hristos. Proiectul catehetic „Lumina Lui Hristos luminează tuturor” s-a desfăşurat sub coordonarea părintelui Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială şi a părintelui Călin Mateiu, coordonator al Circumscripției catehetice Valea Almaşului.

Parteneri ai proiectului au fost Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Strâmba, parohiile din Circumscripția catehetică Valea Almaşului, Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Hida, Şcoala Gimnazială Zimbor, Şcoala Gimnazială Cuzăplac, Şcoala Gimnazială Almaşu și Şcoala Gimnazială Fildu de Mijloc.

Proiectul s-a încheiat la Biserica „Sfinții Arhangheli” din Parohia Ruginoasa.

„Aici cei 120 de copii, pregătiți de către preoți și cadre didactice au dat slavă lui Dumnezeu interpretând frumoase pricesne. Au participat copii din Tămaşa, Petrind, Hida, Zimbor, Sânmihaiu Almașului, Sâncraiu Almaşului, Cuzăplac, Almaşu, Gălăşeni, Fildu de Mijloc și Ruginoasa. Tradiţionalul concurs «ciocota ouălor» i-a antrenat pe toți copiii prezenți, având câștigător un tânăr din Parohia Tămașa”, a precizat inspectorul pentru catehizare parohială, pr. Silviu Boha.

La final preoții și dascălii implicați în proiect au primit din partea Preasfințitului Petroniu, Episcopul Sălajului, diplome de merit și participare, iar copiii au primit daruri din partea Mănăstirii Strâmba, de față fiind şi părinte Acachie, de la aşezământul mănăstiresc sălăjean. În încheiere, gazdele au invitat pe toți participanții să guste din bucatele tradiționale special pregătite pentru acest moment, a mai precizat pr. Silviu Boha.

Ultimele articole

Specificul liturgic al Postului Mare

Specificul liturgic al Postului Mare

Postul Mare este un timp în care reflectăm asupra țelului vieții noastre. Acest lucru îl facem, mai cu seamă, ajutați de literatura și celebrările liturgice specifice acestui răstimp. În această ediție a emisiunii Universul liturgic al Ortodoxiei vom vorbi despre...

REPORTAJ: Întâlnirea Tinerilor Ortodocși 2015, aproape de debut

REPORTAJ: Întâlnirea Tinerilor Ortodocși 2015, aproape de debut

Cu adevărat, Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocși de la Cluj-Napoca este un tur de forțe. În primul rând, de forțe pozitive, de energie, de viață, pentru că asta înseamnă tinerețea, de care Arhiepiscopia Clujului și-a dorit să aibă grijă. „Tinerii sunt cei ce...

Tineri ortodocși, împreună pentru viitorul Europei

Tineri ortodocși, împreună pentru viitorul Europei

Tinerii din România, alături de cei din Europa, dar și din comunitățile ortodoxe din Siria și Palestina, ce vor lua parte în perioada 4-7 septembrie la Cluj, la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Europa se vor uni în rugăciune pentru binele societății.   Tineretul...

Grupul ortodocșilor din Palestina, la Întâlnirea Tinerilor

Grupul ortodocșilor din Palestina, la Întâlnirea Tinerilor

Primul grup sosit la Întâlnirea tinerilor ortodocși din Europa vine dintr-o zona cu o istorie lungă și un prezent complicat. Este vorba de grupul palestinienilor, din Beit Sahour și Fâșia Gaza. Au fost alături de noi în studioul Radio Renașterea Tawfig Alamash, Renal...