Proiectul „Credință și fapte pe măsură”, la Dej

de | dec. 6, 2015

La Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Ortodoxă Dej II, vineri, 4 decembrie, au sosit primii colindători, respectiv 55 de elevi din clasele  I  B şi a II -a B de la Şcola Gimnazială Nr. 1 Dej, participanţi activi la proiectul „Credinţă şi fapte pe măsură”.Proiectul, derulat în cadrul unui parteneriat permanent între şcoală şi Parohia Ortodoxă Dej II, are ca punct de plecare cultivarea în sufletele copiilor a sentimentelor de înţelegere şi iubire pentru semeni, dar şi atenţionarea celor mici faţă de pericolele unei degradări moral-spirituale pe care le comportă civilizaţia contemporană. Or, punerea în practică a principiilor Evangheliei, începe în copilărie, un rol esenţial revenind Bisericii.

În realizarea proiectului ,un capitol aparte îl reprezintă acţiunile caritabile, prin care copiii, împreună cu cadrele didactice, părinţii şi voluntarii Comitetului Parohial, sunt direct implicaţi, în beneficiul unor bătrâni nevoiaşi, copii orfani, copii bolnavi şi, nu în ultimul rând, familiile marginalizate din colonia Sărata de Jos. HPIM8673

În folosul acestora, elevii Şcolii Gimnaziale Nr.1 au pregătit o serie de felicitări care vor fi vândute la biserică, după slujba de duminică, din banii rezultaţi urmând să fie cumpărate produse alimentare pentru câţiva bătrâni nevoiaşi.Împresionat de gestul copiilor, Comitetul parohial a ţinut să le răsplătească efortul (mai ales că mulţi dintre ei, la rândul lor, au nevoie de ajutor) oferindu-le daruri ce au constat în îmbrăcăminte, rechizite şcolare, dulciuri , suc si fructe.

„Fericiţi de rezultatul muncii lor, copiii însoţiţi de învăţătoarele Emilia Buculei şi Cristina Bonţidean, precum şi de profesoara de religie Cristina Şipoş au prezentat un scurt program de poezii şi colinde pe care l-au dedicat Sfântului Nicolae, ocrotitorul celor mici. Iar surpriza pregătită pentru ei de femeile Comitetului Parohial a fost pe măsură, copiii înţelegând totodată că „atunci când dăruiești, primeşti”. Ei au dăruit puţin şi au primit înzecit. Dar şi bucuria oglindită de chipurile luminate la vederea darurilor primite, a fost tot un cadou. Unul nepreţuit, de care s-au bucurat toţi adulţii prezenţi în biserică”, a declarat pentru Radio Renasterea, părintele paroh Ioan Bolbos.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ieșire in comunitate Penitenciarul Gherla

Ieșire in comunitate Penitenciarul Gherla

În ziua Înainte prăznuirii Bunei Vestiri, un grup de persoane private de libertate, rezidente ale Centrului Terapeutic Lotus din Penitenciarul de maxima siguranța Gherla însoțite de preotul capelan alături de cadre din Serviciul Educație , Sectorul Reintegrare Socială...

Sărbătoare duhovncicească la Nepos

Sărbătoare duhovncicească la Nepos

Duminica a treia din Postul Mare a însemnat pentru credincioșii ortodocși ai Parohiei Ortodoxe Nepos un moment de mare sărbătoare duhovnicească: din încredințarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei un grup de elevi seminariști din Cluj-Napoca...