Proiectul „Din inimă pentru aproapele”, la Dej

de | apr. 21, 2016 | Activități parohiale

Biroul de asistență socială din cadrul Protopopiatul Ortodox Român Dej, în parteneriat cu Școala „Mihai Eminescu” din Dej și Asociația „Filantropia Ortodoxă”,  Filiala Dej, cu ocazia proiectului educațional ,,Școala  altfel”, au organizat o activitate comună denumită ,,Din inimă pentru aproapele”. La sediul Protopopiatului, elevii școlii coordonați de doamna profesoară Daniela Petrescu  împreună cu voluntarii Asociației Filantropia, au pictat icoane și au creat decorațiuni de Paști. Acestea vor fi dăruite, personal, săptămâna viitoare, beneficiarilor din cadrul Serviciului socio-medical de îngrijire a persoanelor vârstnice la domiciliul Dej.

Spre finalul activității, copiii au mers la Spitalul Municipal din Dej și au oferit mici cadouri copiilor internați la secția de pediatrie.

Copiii au fost încântați de aceste activități, iar pe viitor și-au propus să desfășoare și alte de acest fel.

 

Asistent social Șoaită Alexandra

Biroul de asistență socială din cadrul Protopopiatul Ortodox Român Dej

Ultimele articole

Centru de îngrijiri paliative pentru copii, la Cluj-Napoca

Centru de îngrijiri paliative pentru copii, la Cluj-Napoca

După 7 ani de la anunțarea intenției de a înființa, la Cluj, un centru de îngrijiri paliative pentru copii, părintele Bogdan Chiorean, directorul Centrului „Sf. Nectarie”, este pe cale să-și vadă visul împlinit. Îmi amintesc și acum emoția, dar și grija cu care...

Luna credincioșilor, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Luna credincioșilor, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Duminică, 13 ianurie 2018, la Parohia „Nașterea Domnului” Cluj-Napoca, unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, au continuat evenimentele care se înscriu în „Luna credincioșilor”, proiect în cadrul căruia sunt sărbătoriți, în fiecare duminică, credincioșii care...

Un nou preot pentru parohia Mihăiești

Un nou preot pentru parohia Mihăiești

În prag de an nou, credincioșii din Parohia Mihăiești, cu filia Topa Mică, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Aurel Duca. Evenimentul deosebit din viața parohiei a avut loc duminică, 30 decembrie 2018, în biserica...

Scenetă de Crăciun, în parohia Hășdate

Scenetă de Crăciun, în parohia Hășdate

Marți, 25 decembrie 2018, de Praznicul Nașterii Domnului, în parohia ortodoxă Hășdate, din Protopopiatul Gherla, după Sfânta Liturghie a fost prezentată sceneta „Bună vreme gazdă aleasă”. În pregătirea acesteia au fost implicați copiii din parohie, dar și cei veniți...

Campania ,,Fii Bun de Crăciun!”, ediția a IV-a

Campania ,,Fii Bun de Crăciun!”, ediția a IV-a

Campania socială,  intitulată ,,Fii Bun de Crăciun!”, ajunsă la ediția a IV-a, demarată de Asociația Filantropia Dej, a mobilizat și anul acesta foarte mulți oameni! În cadrul Campaniei ,,Fii Bun de Crăciun!”, la nivel instituțional au fost semnate Protocoale de...

Activitate caritabilă în Parohia Ciubanca, Protopopiatul Dej

Activitate caritabilă în Parohia Ciubanca, Protopopiatul Dej

Sâmbătă, 22 decembrie, mai multe familii de tineri din Parohia Ortodoxă Ciceu-Giurgești, Protopopiatul Beclean, împreună cu preotul paroh Dan Iftimi au organizat o acțiune caritabilă, destinată unor familii cu posibilități materiale reduse și persoane vârstnice din...