Proiectul „Din inimă pentru aproapele”, la Dej

de | apr. 21, 2016 | Activități parohiale

Biroul de asistență socială din cadrul Protopopiatul Ortodox Român Dej, în parteneriat cu Școala „Mihai Eminescu” din Dej și Asociația „Filantropia Ortodoxă”,  Filiala Dej, cu ocazia proiectului educațional ,,Școala  altfel”, au organizat o activitate comună denumită ,,Din inimă pentru aproapele”. La sediul Protopopiatului, elevii școlii coordonați de doamna profesoară Daniela Petrescu  împreună cu voluntarii Asociației Filantropia, au pictat icoane și au creat decorațiuni de Paști. Acestea vor fi dăruite, personal, săptămâna viitoare, beneficiarilor din cadrul Serviciului socio-medical de îngrijire a persoanelor vârstnice la domiciliul Dej.

Spre finalul activității, copiii au mers la Spitalul Municipal din Dej și au oferit mici cadouri copiilor internați la secția de pediatrie.

Copiii au fost încântați de aceste activități, iar pe viitor și-au propus să desfășoare și alte de acest fel.

 

Asistent social Șoaită Alexandra

Biroul de asistență socială din cadrul Protopopiatul Ortodox Român Dej

Ultimele articole

Duminica a 4-a după Rusalii în Parohia Chețiu, Protopopiatul Beclean

Duminica a 4-a după Rusalii în Parohia Chețiu, Protopopiatul Beclean

În Duminica a VI-a după Rusalii în localitatea Bozieș filie a Parohiei Chețiu cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”  Protopopiatul Beclean, a avut loc un eveniment deosebit, s-a organizat ediția a II-a a campionatului de mini-fotbal, sportul este viață După terminarea...

Pelerinaj al credincioşilor din Parohia Dumitra în Cetatea Marii Uniri

Pelerinaj al credincioşilor din Parohia Dumitra în Cetatea Marii Uniri

Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel a adus multă bucurie duhovnicească credincioşilor Parohiei Ortodoxe Dumitra, din Protopopiatul Năsăud, care şi-au cinstit vineri, 29 iunie 2018, ocrotitorii spirituali.  Manifestările religioase prilejuite de sărbătoarea...

TÂRG DE PRĂJITURI LA PAROHIA „SFÂNTUL ILIE”,  DIN  CLUJ-NAPOCA

TÂRG DE PRĂJITURI LA PAROHIA „SFÂNTUL ILIE”, DIN CLUJ-NAPOCA

Duminică 1 iulie, credincioșii Parohiei Sfântul Ilie din Cluj-Napoca au fost întâmpinați la ieșirea de la Sfânta Liturghie cu o bogată ofertă de...prăjituri. Este vorba despre ”Târgul de prăjituri” aflat la a treia ediție. Inițiativa și întreaga organizare  aparține...

Zi de sărbătoare în Parohia Batin, Protopopiatul Dej

Zi de sărbătoare în Parohia Batin, Protopopiatul Dej

În Duminica a V-a după Rusalii, Parohia Ortodoxă Batin din Protopopiatul Dej a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii, în frunte cu păstorul lor sufletesc, au organizat și hramul bisericii, care îi are ca ocrotitori pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În prezența...