Proiectul  ”Din suflet pentru satul românesc” în  Parohia „Întâmpinarea Domnului” Cluj-Napoca

de | oct. 27, 2019 | Activități parohiale

           Evenimentul dedicat ,,Anului omagial al satului românesc” a avul loc  duminică, 27 octombrie 2019. Credincioșilor din Parohia Ortodoxă Cara, Protopopiatul Cluj I, însoțiți de către părintele paroh Florin Colcer, au fost întâmpinați cu multă bucurie de către  părintele paroh Alexa Chira, părintele slujitor Vlad-Cornel Bob și de către credincioșii parohiei clujene.          În cadrul Sfintei Liturghii răspunsurile stranei au fost date de corul credincioșilor din Parohia Ortodoxă Cara, dirijat de către doamna Simona Rus.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Florin Colcer, acesta reliefând aspecte importante din viața Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov și menționând faptul că sfinții sunt pilde inepuizabile de viețuire creștină pentru omul contemporan.

La sfârșitul Sfintei Liturghii a luat cuvântul părintele paroh Alexa Chira, mulțumindu-le oaspeților din Cara pentru vizită și pentru bucuria rugăciunii frățești. Apoi, părintele Alexa Chira a vorbit despre satul românesc de odinioară și cel de azi, accentuând faptul că satul a fost dintotdeauna o vatră de spiritualitate autentică.

De asemenea, în semn de iubire frățească, părintele paroh Florin Colcer a oferit în dar părintelui paroh Alexa Chira o icoană a Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov și un ștergar cusut cu motive tradiționale românești specifice din satul Cara.

Evenimentul, organizat de cele două parohii, face parte din proiectul ,,DIN SUFLET PENTRU SATUL ROMÂNESC” inițiat de Protopopiatul Ortodox Cluj II, în contextul declarării de către Patriarhia Română a anului 2019 ca ,,An omagial al satului românesc”.

Activitățile din cadrul proiectului se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și au scopul de a evidenția valorile creștine tradiționale care se mai păstrează în satele românești, precum și sprijinirea activității liturgice, administrative și sociale din aceste comunități rurale.

Astfel de activități se vor desfășura  pe tot parcursul anului 2019, în proiect fiind implicate toate parohiile din Protopopiatul Ortodox Cluj II în parteneriat cu câteva parohii din mediul rural din Arhiepiscopia Clujului.

Pr. Vlad-Cornel Bob.

Ultimele articole

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 5-a după Paști în parohia Rebra din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în prezența unui...

Diferiți, dar egali! Parteneriat între Școală și Biserică la Dej

Diferiți, dar egali! Parteneriat între Școală și Biserică la Dej

Activitatea intitulată sugestiv, ,,Diferiți, dar egali!” s-a desfăşurat în sala ,,Protopop Teofil Herineanu”, a Protopopiatului Ortodox Dej. Această activitate are la bază un Protocol de colaborare încheiat între Școala Gimnazială ,,Avram Iancu” Dej (coord. prof....

„Joc la șură” în Parohia Corpadea

„Joc la șură” în Parohia Corpadea

În Duminica Samarinencei, după programul religios, s-a desfășurat la Moara din localitatea Corpadea un eveniment cultural - artistic. "Joc la șură" este una dintre tradițiile care  animau viața sătenilor de odinioară. Evenimentul s-a realizat în baza  parteneriatului...

A treia ediție a taberei „Zi de poveste la Jucu”

A treia ediție a taberei „Zi de poveste la Jucu”

Tabăra „Zi de poveste la Jucu” tinde să devină o tradiție în Parohia Ortodoxă Jucu de Sus, al cărei păstor este Preacucernicul Părinte Abrudan Marius Vasile. Sub coorodonarea acestuia, cu ajutorul lui Dumnezeu și a voluntarilor ATCOR, deunăzi a avut loc a treia ediție...

Prilej de sărbătoare în Parohia Ortodoxă Jucu Gară

Prilej de sărbătoare în Parohia Ortodoxă Jucu Gară

Duminica a 3-a după Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe, a fost prilej de sărbătoare în Parohia Ortodoxă Jucu Gară, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1. În număr mare, credincioși ai comunității și nu numai au participat la hramul sfintei Biserici. Alături...

Zi de poveste pentru copiii Parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Zi de poveste pentru copiii Parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Duminica a 3-a după Învierea Domnului (a Mironosițelor) a fost ,,o zi de poveste” pentru tinerii parohiei Sălișca, protopopiatul Dej. Aceștia s-au bucurat de activitățile organizate și coordonate de către voluntari ai Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși Români...