Proiectul „Din suflet pentru satul românesc” – Parohiile „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca și „Sfânta Parascheva” din Ciceu Poieni

de | nov. 26, 2019

Pentru credincioşii Parohiei „Sf. Nicolae” din Cluj Napoca şi pentru cei ai Parohiei „Cuvioasa Paraschiva” din Ciceu Poieni, Protopopiatul Beclean, duminică, 24 noiembrie, a fost o zi specială. În cadrul proiectului „Din suflet pentru satul românesc”, desfăşurat în Protopopiatul Cluj II cu ocazia anului omagial al satului românesc, credincioşii clujeni au pornit într-un pelerinaj, înţeles ca o întoarcere spre autentic, spre rădăcini, spre  valorile profunde ale neamului nostru. Însoţiti de pr. Florin Daniel, aceştia au participat la Sfânta Liturghie în Parohia Ciceu-Poieni, păstorită de Pr. Raul Pap, directorul Departamentului misionar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Credincioşii celor două  comunităţi şi-au împărtăşit bucuria întâlnirii şi a rugăciunii împreună, şi-au descoperit vechi prieteni şi au fost părtaşi ai unei experienţe inedite. Grigore Dunca, directorul Scolii Generale Dobric, şi credincios devotat al parohiei Ciceu Poieni, a făcut o prezentare  a satului, a tradiţiilor şi obiceiurilor ce se regăsesc pe aceste meleaguri. Prezentarea a surprins aspecte istorice, dar şi elemente de geografie şi etnologie. Cei prezenți au vizionat și mărturia părintelui ierodiacon Ilarion Mureşanu de la Mănăstirea Nicula, filmată şi prezentată de Pr. Raul Pap, cu privire la aspecte importate despre viața grea comunităţii din Ciceu Poieni şi despre felul în care a fost construită biserica satului, prin osteneala şi jertfelnicia ctitorului ei, preotului Alexandru Sigartău, la începutul veacului trecut.

După agapa frăţească servită împreună, bucuroşi de ospitalitatea bistriţeană, credincioşii Parohiei „Sf. Nicolae” şi-au continuat pelerinajul spre mănăstirile Dobric, Nuşeni şi Nicula.

Experienţa a fost una aşteptată şi  binevenită pentru credincioşii Parohiei „Sf. Nicolae” şi cu profunde valenţe misionare pentru credincioşii bistriţeni ce păstrează cu statornicie credinţa ortodoxă în mijlocul unor puternice comunităţi de neoprotestanţi.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Nou centru pentru activități, în parohia Ceanu Mic

Nou centru pentru activități, în parohia Ceanu Mic

În parohia Ceanu Mic s-au început lucrările la un  nou centru pentru desfășurarea activităților atât cu tinerii cât și cu vârstnicii din localitate. Potrivit părintelui paroh Ioan Puiu, proiectul ambițios vizează recondiționarea unei clădiri dezafectate într-un spațiu...

Şahul pentru copii, între Practică şi Rost

Şahul pentru copii, între Practică şi Rost

Cu ocazia săptămânii dedicate copiilor, în cadrul activităţilor Parohiei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Mănăştur, a avut loc, în data de sâmbătă 6 iunie 2015, cea de-a IV – a ediţie a Concursului de Şah „Sfântul Apostol Andrei”. Continuând tradiţia...

Pelerinaj pentru copiii Parohiei Ilva Mică

Pelerinaj pentru copiii Parohiei Ilva Mică

În Parohia Ortodoxă Ilva Mică Someş din Protopopiatul Năsăud a debutat sâmbătă, 6 iunie 2015, proiectul „Să ne cunoaştem mănăstirile din judeţul nostru”, care vine ca un răspuns la cerinţele şi dorinţa copiilor de a afla mai multe despre mănăstirile din judeţul...