Proiectul „Din suflet pentru satul românesc” – Parohiile „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca și „Sfânta Parascheva” din Ciceu Poieni

de | nov. 26, 2019

Pentru credincioşii Parohiei „Sf. Nicolae” din Cluj Napoca şi pentru cei ai Parohiei „Cuvioasa Paraschiva” din Ciceu Poieni, Protopopiatul Beclean, duminică, 24 noiembrie, a fost o zi specială. În cadrul proiectului „Din suflet pentru satul românesc”, desfăşurat în Protopopiatul Cluj II cu ocazia anului omagial al satului românesc, credincioşii clujeni au pornit într-un pelerinaj, înţeles ca o întoarcere spre autentic, spre rădăcini, spre  valorile profunde ale neamului nostru. Însoţiti de pr. Florin Daniel, aceştia au participat la Sfânta Liturghie în Parohia Ciceu-Poieni, păstorită de Pr. Raul Pap, directorul Departamentului misionar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Credincioşii celor două  comunităţi şi-au împărtăşit bucuria întâlnirii şi a rugăciunii împreună, şi-au descoperit vechi prieteni şi au fost părtaşi ai unei experienţe inedite. Grigore Dunca, directorul Scolii Generale Dobric, şi credincios devotat al parohiei Ciceu Poieni, a făcut o prezentare  a satului, a tradiţiilor şi obiceiurilor ce se regăsesc pe aceste meleaguri. Prezentarea a surprins aspecte istorice, dar şi elemente de geografie şi etnologie. Cei prezenți au vizionat și mărturia părintelui ierodiacon Ilarion Mureşanu de la Mănăstirea Nicula, filmată şi prezentată de Pr. Raul Pap, cu privire la aspecte importate despre viața grea comunităţii din Ciceu Poieni şi despre felul în care a fost construită biserica satului, prin osteneala şi jertfelnicia ctitorului ei, preotului Alexandru Sigartău, la începutul veacului trecut.

După agapa frăţească servită împreună, bucuroşi de ospitalitatea bistriţeană, credincioşii Parohiei „Sf. Nicolae” şi-au continuat pelerinajul spre mănăstirile Dobric, Nuşeni şi Nicula.

Experienţa a fost una aşteptată şi  binevenită pentru credincioşii Parohiei „Sf. Nicolae” şi cu profunde valenţe misionare pentru credincioşii bistriţeni ce păstrează cu statornicie credinţa ortodoxă în mijlocul unor puternice comunităţi de neoprotestanţi.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Parohia Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli” Ocna Dej I, în parteneriat cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat în perioada 1 și 2 august două ,,Zile de poveste” pentru copiii din comunitatea ocneană. Activitățile desfășurate au fost destinate copiilor cu...