Proiectul educațional „Întâmplări cu îngeri”, la final

de | iun. 12, 2018

În biserica parohiei Sfântul Ilie din Cluj-Napoca, în spațiul generos al Galeriei Horeb, a avut loc duminică 10 iunie, încheierea festivă a celei de a treia ediții a proiectului educațional”Întâmplări cu îngeri”, care s-a desfășurat în perioada octombrie 2017 – iunie 2018, și a constat în întîlniri săptămânale cu copiii cu vîrste cuprinse între 3 și 7 ani. Proiectul a fost coordonat de Pr. Bălaj Sergiu-Vasile, sprijinit de Pr. Istrate Vasile, Prof. Marcu Daniela și educatoarele Beian Diana și Domocuș Oana.

La festivitate au participat, alături de copii, părinții acestora precum și cadre didactice de la Școala Generală din Panticeu. În timp ce părinții au asistat la o proiecție video cu fotografii din timpul activităților din ultimii trei ani, Prof. Daniela Marcu a susținut în fața copiilor o lecție despre poporul român care își serbează anul acesta centenarul. Copiii au colorat harta României, apoi au fost invitați să lipească flori roșii, galbene și albastre, pe care și-au scris numele, într-un ”pom al iubirii” care îl simbolizează pe Mântuitorul Iisus Hristos. Apoi copiii au fost premiați, primind diplome de merit, cărți și icoane.

Festivitatea a continuat cu lansarea cărții pentru copii ”Universul miraculos al plantelor.Să învățăm biologia prin povești”, scrisă de Prof. Daniela Marcu și de elevul Martin Fabian Ionuț. A urmat un microrecital de vioară susținut de către studenta Claudia Zob, precum și melodii patriotice interpretate de Martin Fabian. Din partea grupului de copii de la biserica Sfântul Ilie, ne-a încântat cu muzică populară David Morar.

În încheiere părinții și copiii au participat la o agapă, prilej de bucurie și comuniune, în cadrul căreia s-a hotărât că acest proiect trebuie să continue după vacanța de vară.

Pr. Vasile Istrate.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

În Parohia „Sfintii Mihail şî Gavriil” din satul Boju, protopopiatul Cluj I, au avut loc zilele acestea câteva evenimente legate de proiectul „Săptămâna copiilor”. Această săptămână a avut scopul de a-i pune pe copii în centrul atenţiei Bisericii cu ocazia „Zilei...

Ziua Eroilor  în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Ziua Eroilor în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Joi, 6 iunie 2019, în localitatea Poienile Zagrei a avut loc dezvelirea şi sfinţirea monumentului ridicat în memoria colonelului Liviu Rusu, participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. La această manifestare au participat protopopul...