Pe parcursul acestui an școlar în parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești s-a desfășurat proiectul „Hristos, prietenul copiilor”. Cei mici care au participat sâmbătă de sâmbătă la activitățile desfășurate în biserica parohială au beneficiat, la final de proiect, de o excursie. Aceasta a avut loc sâmbătă, 13 iunie 2015, și a presupus vizitarea mai multor obiective turistice printre care casa memorială a poetului Octavian Goga, Cetatea medievală și moara de apă de la Bologa și Cascada Vălul Miresei de la Răchițele. Grupul a poposit pentru câteva clipe și la Mănăstirea de la Ciucea, unde s-au putut închina și rosti câte o rugăciune pentru liniștea lor sufletească. Duminică, 14 iunie 2015, toți copiii ce au participat în mod activ la acest proiect catehetic, au fost premiați la finalul Sfintei Liturghii.
O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele
Vineri, 31 mai 2019, un grup de credincioși ai parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vâlcele, Protopopiatul Cluj I, împreună cu preotul paroh Sorin Buș, s-a deplasat la Centrul de Transfuzie Sangvină Cluj, în vederea donării de sânge. La nivelul...