Proiectul „Icoană izvorâtă dintr-un suflet de copil”, în parohiile Căianu-Mic şi Căianu-Mare

de | mart. 5, 2017

Parohia Căianu-Mic din protopopiatul Beclean, în parteneriat cu parohia Căianu-Mare şi cu Liceul Tehnologic „Ion Căian Românul” Căianu Mic, a iniţiat proiectul „Icoană izvorâtă dintr-un suflet de copil”, ce are ca scop formarea şi dezvoltarea abilităţilor de pictură pe sticlă şi apropierea copiilor de Biserică.

Proiectul, care se va derula pe toată perioada Postului Mare, a demarat sâmbătă, 4 martie 2017, când 30 de copii, iniţiaţi de Alexandru Ţărmure şi preoții Alexandru  Gherghel şi Ştefan Crişan au aflat amănunte despre tehnica pictării icoanelor pe sticlă.

Proiectul „Icoană izvorâtă dintr-un suflet de copil”, în parohiile Căianu-Mic şi Căianu-MareCopiii au participat cu mult entuziasm, întrucât pentru ei acest poiect reprezintă o noutate. Prima întâlnire a constat în iniţierea în tehnica acestei picturi, iar activităţile vor continua cu pictarea de icoane pe care, la final, le vom expune. Cu o parte dintre ele vom participa la concursul naţional de creaţie „Icoana şi şcoala mărturisirii”, a declarat pentru radio Renașterea, preotul paroh Alexandru Gherghel.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Parohia Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli” Ocna Dej I, în parteneriat cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat în perioada 1 și 2 august două ,,Zile de poveste” pentru copiii din comunitatea ocneană. Activitățile desfășurate au fost destinate copiilor cu...