Proiectul „Liturghia și Școala duminicală pentru copii”, reluat la parohia „Schimbarea la Față”

de | sept. 22, 2015

În prima duminică după începerea noului an şcolar, copiii clujeni s-au reîntâlnit în cadrul proiectului Liturghia și Școala duminicală, derulat la biserica „Schimbarea la Față” din municipiul Cluj-Napoca.

„Câteva zeci de copii au participat la Sfânta Liturghie, iar bucuria lor a fost întregită prin veşmintele făcute special pentru ei, prin binecuvântarea şi prin purtarea de grijă a Înaltpresfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Se putea citi pe chipul lor emoţia purtării acestor veşminte, iar prezenţa copiilor în Sfântul Altar a adus un plus de frumuseţe spirituală slujbei”, a declarat părintele Vasile Gorcea, coordonatorul proiectului.

După săvârşirea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia cei prezenți au dat răspunsurile la strană, a avut loc o agapă, unde cei noi au fost primiţi cu toată dragostea de cei care au participat constant în cadrul proiectului.

Proiectul Liturghia și Școala duminicală pentru copii se desfășoară din luna aprilie a anului trecut la demisolul bisericii „Schimbarea la față” din Cluj-Napoca și are ca scop apropierea celor mici de Biserică.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

Hramul Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

Sărbătoarea Naşterii Domnului, numită în popor Crăciunul, ne aduce vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu făcut om, pentru mântuirea noastră, fiind cea mai importantă sărbătoare pentru comunitatea noastră parohială din cartierul Gheorgheni, care își serbează...

Sărbătoarea hramului în Parohia Telciu

Sărbătoarea hramului în Parohia Telciu

Parohia Ortodoxă Telciu din Protopopiatul Năsăud îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae, prăznuit în fiecare an la data de 6 decembrie. Ca în fiecare an, parohia noastră l-a cinstit și de această dată cu multă evlavie pe ocrotitorul său. Astfel, în perioada...