Un nou proiect cultural-religios „Muzică și Cuvânt”, menit să aducă laolaltă cultul și cultura, a debutat în Eparhia Clujului. Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Andrei, pe 18 decembrie 2016, în parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului” a fost organizată o seară duhovnicească, în cadrul căreia a avut loc o conferință religioasă susținită de pr. protosinghel asist. univ. dr. Benedict Vesa cu tema „Dumnezeu se ascunde în lucrurile mici” și un micro-recital de muzică clasică.
Seara a debutat cu „Laudate Dominum” de W.A. Mozart, intrepretată de maestrul Florin Vlad la vioară și profesorul Peter Kolcsar la pian, care pe parcursul serii au interpretat și alte compoziții de muzica clasică. La începutul cuvântului său, părintele Benedict Vesa a vorbit despre importanța muzicii: „Chiar la Nașterea Domnului, primul moment important legat de acest eveniment a fost cântarea. Îngerii au cântat, ne zice colinda, așa că muzica ne ajută să intrăm în atmosfera Sărbătorii Crăciunului”.
În continuarea expunerii sale, părintele Benedict Vesa a arătat că tema conferinței „Dumnezeu se ascunde în lucrurile mici” este strâns legată de Praznicul Nașterii Domnului, în preajma căruia ne aflăm: Domnul Iisus Hristos – Dumnezeul cel Mare – se face Prunc Mic, se naște într-o stare de vulnerabilitate și iubirea lui Dumnezeu, care prin Nașterea Fiului se descoperă lumii ca Părinte, răstoarnă toate judecățile noastre de valoare. Trebuie să ne facem mici, ca Dumnezeu să ne facă mari, a concluzionat la final părintele Benedict Vesa.
Apoi, în cadrul dezbaterii, câteva gânduri le-au împărtășit celor prezenți doamna profesor de filosofie Ana-Maria Vlad Ardelean și gazda evenimentului, părintele protopop de Cluj 1, Dan Hognogi.
Seara s-a încheiat cu colinde tradiționale românești și internaționale, interpretate de toți cei prezenți în acompanierea instrumentală a virtuoșilor artiști, a transmis pentru radio Renașterea, reprezentantul parohiei „Adormirea Maicii Dommnului” din Cluj-Napoca, Stela Florea.