Proiectul „TRADIȚII VII – locuri, oameni, obiceiuri, mărturii”, la final

de | nov. 8, 2022

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj se pregătește să finalizeze amplul proiect de cercetare a patrimoniului cultural tradiţional, intitulat „TRADIȚII VII – locuri, oameni, obiceiuri, mărturii”. Cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), proiectul a vizat patrimoniul cultural imaterial din toate zonele etno-folclorice ale județului Cluj.

Campania de cercetare multidisciplinară hibridă, utilizând soluții inovatoare, s-a  desfășurat în perioada iulie – noiembrie 2022 și a avut ca scop documentarea faptelor de cultură tradițională, practicate încă şi extragerea din memoria latentă, colectivă, a faptelor de cultură tradițională, cunoscute doar vârstnicilor, pentru a facilita transferul de cunoștințe către tânăra generație.

Astfel, au rezultat mai multeproduse culturale, care vor fi prezentate publicului joi, 10 noiembrie a.c.,  de la ora 17:30, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, sala Reduta, dtrada Memorandumului nr. 21.

La evenimentul cu intrare liberă vor lua parte specialiștii instituției, colaboratorii și alți invitați. Publicul se va putea bucura de momente extraordinare, prezentate de horitorul Traian Balcău din Ceanu Mare, de interpreții clujeni: Iosif Rusu, Adrian Socaciu, Florin Bota, Mihai Trif, Alexandru Potra, Raul Oltean, Daniel Rusu și de Grupul de datini și tradiții al sătenilor din Negreni, coordonatori: prof. Florina Varadi și pr. Marian Văcariu.

Un rezultat important al acestui proiect este „Colecția de mărturii”, un inedit „muzeu al satului, dedicat patrimoniului imaterial”, compus din povestiri, amintiri, istorii personale, etc., în format audio, video sau text, toate culese de la trăitorii satului transilvan. Asemeni oricărui muzeu, în accepțiunea clasică a termenului, are funcția de a conserva și pune în valoare patrimoniul în scopul cunoaşterii, educării şi recreării. O soluție inovatoare implementată în acest proiect cuprinde postarea online a 100 de „mărturii” și care va fi  dezvoltată pe parcursul anilor.

Totodată, a fost realizată o expoziție multimedia ce cuprinde aproximativ 300 de fotografii, grupate pe cinci secțiuni: oameni, locuri, locuire, ocupații și obiceiuri. Aceasta este disponibilă online, pe www.tradiiiclujene.ro, website-ul oficial al instituției, într-o secțiune specială dedicată proiectului.

Un alt rezultat important al acestui proiect este reprezentat de șase filme documentare pe teme, precum: obiceiuri din viața omului, a comunității sătești, obiceiuri la sărbătorile de peste an, port și meșteșuguri. Este vorba despre „Cositul fânului”, Jocul junilor din Mărișel”, „Lâna –urzit, țesut”, „Pâinea cea de toate zilele”, „Povești și hori din șezătoare și clacă” și „Tinerii la jocu’ satului, disponibile  pe memory stick, dar și pe canalul de Youtube Tradiții Clujene.

O activitate în cadrul proiectului a fost și „O zi in satul tradițional Negreni – peisaj cultural, obicei, meșteșug, gastronomie, pași de joc, șezătoare și ateliere”, în care tineri din mediul urban au experimentat cultura tradițională, în satul clujean Negreni, cu sprijinul Primăriei Comunei Negreni și cu implicarea Asociației culturale „Pro Vision”. Evenimentul a avut ca scop apropierea tinerilor de tradițiile populare.

Alte produse culturale, rezultate în urma acestui proiect sunt două albume cu hori și colinde. Este vorba despre albumul „Cine m-aude horind”, ce cuprinde 16 hori din Câmpia Transilvaniei, interpretate de horitorul Traian Balcău din Ceanu Mare, dar și despre albumul „Corindătorii Clujului”, ce cuprinde 22 de colinde tradiționale, cântece de stea și urături culese din satele județului Cluj, interpretate de grupul de interpreți clujeni: Iosif Rusu, Adrian Socaciu, Florin Bota, Mihai Trif, Alexandru Potra, Raul Oltean, Daniel Rusu și de Grupul de datini și tradiții al sătenilor din Negreni. De asemenea, specialiștii instiutuției au redactat articole de specialitate, cuprinse într-un volum bilingv (română/engleză), dedicat culturii tradiționale din județul Cluj, intitulat „Tradiții vii”.

Toate aceste rezultate atractive și diverse vor fi promovate în perioada următoare,  pentru a crește interesul publicului pentru cultura tradițională.

Campania de cercetare din cadrul proiectului a fost realizată în două părți. În primul rând, specialiștii din cadrul instituției au realizat cercetare în arhive, în literatura de specialitate și în netnografie (spațiul virtual). Astfel, din arhiva instituției a fost extras material valoros, în urma căruia s-au realizat filmele documentare, expoziția multimedia, volumul cu articole de specialitate și „mărturiile” despre viața trăită la sat.

Cea de-a doua parte a proiectului a cuprins cercetarea în teren în mai multe localități reprezentative pentru zonele etnofolclorice din arealul județului Cluj (Mărișel, Măguri-Răcătău, Negreni, Răchițele, Mociu, Ceanu Mare, Tioltiur, Bârla, Orman, Mintiu Gherlii, Batin, Pădureni, Gherla).

Proiectul ea fost realizat în parteneriat Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Colaboratori în proiect: Primăria Comunei Negreni și Asociația culturală „Pro Vision”, Asociația „De la lume adunate și-napoi la lume date”, cercetători şi specialişti din diferitele domenii ale culturii tradiţionale.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Alegeri la Academia Română

Alegeri la Academia Română

Adunarea Generală a Academiei Române, întrunită în sesiunea din 20 martie 2024, a decis, prin vot secret, alegerea unui număr de trei membri corespondenți și cinci membri de onoare. Membri corespondenți aleși sunt: Gerard Jităreanu - Secția de științe agricole și...

A VII-a ediție a Festivalului de Flaut FlaDoFest

A VII-a ediție a Festivalului de Flaut FlaDoFest

Cea de-a VII-a ediție a Festivalului de Flaut FlaDoFest, organizat de Fundația Educație pentru Libertate, Liceul Waldorf Cluj-Napoca și Asociația Flauto Dolce, va avea loc vineri, 22 martie, de la ora 16:00, la Liceul Waldorf Cluj-Napoca. Devenit tradiție, FlaDoFest...

Nominalizările la Premiile Gopo 2024

Nominalizările la Premiile Gopo 2024

Boss (r.Bogdan Mirică), Libertate (r. Tudor Giurgiu.), MMXX (r. Cristi Puiu), Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii (r. Radu Jude) și Spre nord (r. Mihai Mincan) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de...