Evanghelia zilei: Mt 7, 15 – 21
Zis-a Domnul: păziţi-vă de proorocii cei mincinoşi, care vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, iar pe dinlăuntru ei sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Culeg, oare, oamenii struguri din spini sau smochine din ciulini? Căci orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune. Deci orice pom care nu face roade bune se taie şi se aruncă la foc. Drept aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.
Proorocii mincinoşi
Domnul Hristos în Predica de pe Munte ne atrage atenţia să ne ferim de oamenii care ne pot îndepărta de Dumnezeu. Şi îi numeşte aici atât pe eretici, cât şi pe cei ce trăiesc în patimi. Spune Domnul Hristos:
„Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare.” (Mt 7, 6).
La evrei amândouă aceste animale[1] erau socotite spurcate, necurate. Dar nu la animale face referire Domnul Hristos, ci la acei oameni care, prin faptele lor, se aseamănă animalelor necuvâtătoare care sunt lipsite de raţiune.
Potrivit Sfântului Teofilact al Bulgariei, câinii sunt necredincioşii, iar porcii sunt cei credincioşi care însă au o viaţă întinată. Aceşti oameni nu sunt vrednici de cele sfinte, adică de Sfintele Taine, pe de o parte şi de învăţăturile sfinte, pe de altă parte.[2] Se cuvine, deci, să nu spunem tainele credinţei celor necredincioşi şi să fie opriţi de la împărtăşirea cu Sfintele Taine cei necuraţi.
Păstrând aceeaşi linie a cuvântării, Mântuitorul atrage atenţia Apostolilor să se ferească de profeţii mincinoşi care sunt blânzi, la înfăţişare, dar blândeţea este exterioară, de suprafaţă. Ei sunt „lupi în piei de oaie”,[3] se prefac ca să înşele sufletele celor necredincioşi. Faţă de câini şi de faţă de porci, pe care-i recunoaşte şi-i vede toată lumea, lupii în piei de oaie sunt ascunşi; sunt ascunşi pentru că şi minciuna ascunde adevărul.
Creştinii sunt creştini prin aceea că ştiu Adevărul, adică îl cunosc pe Hristos, care a mărturisit despre Sine, zicând: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. În opoziţie cu Hristos – Adevărul este Diavolul – Minciuna, căci diavolul dintru început este „mincinos şi tată al minciunii”.[4]
Dacă toate minciunile s-ar strânge într-una singură, într-o minciună atotcuprinzătoare, aceasta ar fi: „Iisus din Nazaret nu este Dumnezeu, nu este Mesia, nu este Mântuitorul.”.[5] Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, învăţătorul cel sfânt al tainelor care pentru profunzimea cuvintelor sale a fost numit „Teologul”, ne spune, în numele lui Dumnezeu:
„Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul?” (1 In 2, 22).
Profeţii mincinoşi au apărut în viaţa Bisericii la puţin timp după edictul de la Milan, prin care se acorda libertate creştinilor. Cel dintâi care a învăţat că Domnul Hristos nu este Dumnezeu, ci o creatură, a fost preotul Arie, condamnat la Sinodul I ecumenic, ţinut la Constantinopol în anul 325. Cu toate acestea învăţătura lui s-a răspândit; a fost răspândită de alţii, Biserica ducând atunci o luptă împotriva acestor profeţi mincinoşi. De fiecare dată când cineva propovăduia o altă învăţătură decât cea propovăduită de Biserică, se ridicau vocile Sfinţilor Părinţi care, prin cuvântul lor, tăiau precum taie o sabie înroşită în foc: tăiau şi curăţau în acelaşi timp învăţăturile greşite ce apăreau în sânul Bisericii creştine.
Aşa a procedat de pildă Sfântul Grigorie de Nazianz în Cele cinci cuvântări ţinute la Constantinopol împotriva ereticului Eunomie de Cyzic, un urmaş al lui Arie, care considera şi el că Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci o creatură. Acestuia Sfântul Grigorie de Nazinaz îi spune:
„Hristos S-a născut, dar era şi născut. Se naşte din femeie, dar dintr-o fecioară. Una dintre acestea Îl arată om, cealaltă, Dumnezeu. El Se arată aici fără Tată, dar acolo fără mamă. Amândouă sunt proprii dumnezeirii. A fost luat în pântece, dar a fost cunoscut de prooroc, care era purtat şi el în pântece şi a săltat, în prezenţa Cuvântului pentru care a fost făcut. A fost învelit în giulgiuri, dar leapădă giulgiurile, sculându-se din mormânt. A fost pus în iesle, dar a fost slăvit de îngeri şi vestit de o stea şi închinat de magi. A fugit în Egipt, dar fugăreşte pe egipteni. «Nu avea nici chip nici frumuseţe», la iudei, dar pentru David avea o frumuseţe mai mare ca cea a oamenilor.
S-a botezat ca om, dar a desfiinţat păcatele ca Dumnezeu, deci ca să sfinţească apele. A fost ispitit ca om, dar a biruit ca Dumnezeu. A flămânzit, dar a săturat mii, căci El este pâinea de viaţă dătătoare şi cerească. A însetat, dar a strigat: «De însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.». A obosit, dar este odihna celor obosiţi şi împovăraţi. Era îngreuiat de somn, dar calcă uşor pe mare şi ceartă vânturile şi uşurează pe Petru, care se scufundă.
Se aruncă în El cu pietre, dar El scapă. Se roagă, dar şi împlineşte rugăciunea. Lăcrimează, dar opreşte plânsul. Întreabă unde a fost pus Lazăr, căci era om, dar învie pe Lazăr, căci era Dumnezeu. E vândut şi foarte ieftin, cu treizeci de arginţi, dar răscumpără lumea şi cu mare preţ, cu sângele Lui. Ca o oaie e dus la junghiere, dar păstoreşte pe Israel, iar acum şi lumea întreagă. E urcat pe lemn, e pironit pe el, dar ne reface «prin lemnul vieţii». E adăpat cu oţet, e hrănit cu fiere cine? Cel ce a prefăcut apa în vin. Îşi pune viaţa, dar are putere să o ia iarăşi. Se sfâşie catapeteasma căci arată cele de sus. Pietrele se despică, morţii învie, ca anticiparea învierii de obşte. Moare, dar «dă viaţă» şi desfiinţează moartea prin moarte. E înmormântat, dar învie. Pogoară în iad, dar scoate sufletele de acolo, pentru că S-a suit la ceruri. Dar va veni să judece viii şi morţii şi să cerceteze cuvinte ca ale tale.”[6] – şi spune aceasta vorbind cu ereticul Eunomie.
Trebuie să cunoaştem foarte bine învăţătura de credinţă a Bisericii pentru a putea sta împotrivă acestor profeţi mincinoşi. Cel care nu-şi cunoaşte învăţătura de credinţă, nu recunoaşte nici învăţăturile greşite pe care le răspândesc profeţii mincinoşi. Pe de altă parte, trebuie să le cunoaştem şi acestora învăţătura, altfel neputându-le da un răspuns împotrivă.[7] Prin urmare, trebuie să ne apropiem de ei. Domnul Hristos ne-a poruncit să ne ţinem departe de câini şi de porci, dar pe profeţii mincinoşi să-i cercetăm cu o deosebită grijă, cu discernământ pentru că nu-i cu putinţă să-i recunoaştem de la prima lor arătare. De aceea a şi spus Domnul Hristos: „Păziţi-vă”, tocmai pentru a-i cunoaşte mai bine.
Trebuie însă să-i avertizăm pe toţi cei ce nu sunt întăriţi în credinţă şi în viaţă virtuoasă. Atâta timp cât cineva nu este înaintat în credinţă nu este bine, nici folositor să întâlnească un profet mincinos.
[1] Câinii şi porcii.
[2] Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintelor Evanghelii de la Matei şi Marcu, Ed. Sofia, Bucureşti, 1998, p. 46.
[3] Mt 7, 15.
[4] In 8, 44.
[5] Arhim. Iustin Popovici, Epistolele Sfântului Ioan Teologul, p. 41.
[6] SFÂNTUL GRIGORIE DE NAZIANZ, Cele cinci cuvântări teologice. A treia cuvântare teologică, trad. de Pr. Dr. Acad. Dumitru Stăniloae, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993, pp. 67 – 69.
[7] IrÉnÉe de Lyon, Contre les Hérésies, IV, Pref., 1 – 2, ed. critique par Adelin Rousseau et Louis Doutreleau, în Sources Chrétiennes 100, Ed. du Cerf, Paris, 1965, pp. 383 – 385.
