Proorocul Samuel, „partenerul de lucru” al lui Dumnezeu

de | iun. 8, 2022 | Episcopul Benedict - Articole

Stând în proximitatea Scripturii, există o neîntreruptă fascinație față de cei care au avut parte de o chemare de excepție din partea lui Dumnezeu, directă, rapidă și ireversibilă, care le-a și determinat întreg itinerariul de mai târziu. Însă, deopotrivă, impresionează și capacitatea destinatarilor unui astfel de „flash dumnezeiesc” de a-I răspunde afirmativ lui Dumnezeu, la fel de repede ca și chemarea, fără să interogheze, fără să analizeze și fără să întoarcă din drum. „Iată-mă, Doamne!” este răspunsul care însoțește chemarea lui Avraam, în ciuda dificultății sarcinii pe care o avea de îndeplinit. La fel se întâmplă cu Iacov, Moise, Isaia, în Vechiul Legământ, sau Anania, în cel nou. Între aceștia, însă, se remarcă Proorocul Samuel, slujitor al Cortului Sfânt și judecător. De numele său se leagă două cărți ale Vechiului Testament – 1 și 2 Samuel, cunoscute și sub numele 1 și 2 Regi.

Pe lângă o lectură istorică, se poate face cu ușurință o interpretare în cheie duhovnicească, pentru locul pe care îl ocupă în pregătirea venirii lui Hristos, dar, mai ales, pentru locul simbolic de care se bucură în succesiunea personalităților de excepție veterotestamentare, aflate într-o relație specifică și specială cu Dumnezeu. L-am numit pe Samuel în titlu „partenerul de lucru” al lui Dumnezeu, un apelativ îndrăzneț, însă nu lipsit de acoperire. Și acest lucru, mai întâi, din partea lui Dumnezeu, care El Însuși, îmbrăcat în veșmântul smereniei, îl cinstește pe om, făcând din el un colaborator, în virtutea unei chemări și a unei alegeri în consecință, dar și din partea omului, care se așează și el smerit înaintea Celui care-l scoate din confortul orizontal cotidian și se lasă învățat, modelat și, în cele din urmă, preaslăvit de El în fața oamenilor. Criteriile chemării se suprapun greu peste standardele omenești și, tocmai de aceea, orice lucrare de acest fel pare mereu surprinzătoare și presantă, cel puțin din perspectiva acestuia din urmă. În plus, este de comun acceptat că orice întâlnire cu Dumnezeu se arată drept înfricoșătoare, prin măreția ei, dar și prin intensitatea și înfățișarea ei copleșitoare (Evrei 10, 31).

Deși, chemarea, aparent, se dezvăluie sub chipul unui eveniment, ea se deslușește într-o succesiune de momente, într-o continuitate și coerență profetică, într-un crescendo silențios și discret, și totul în interiorul unei pedagogii părintești proniatoare. Dumnezeu se descoperă cel mai bine în întâmpinarea omului, căutându-și parteneri de dialog și de lucrare. Până la urmă, din această perspectivă, întreaga istorie se constituie într-o permanentă arheologie pe care o face Dumnezeu ca să-l aducă pe om din pământul din care e luat la existență, să-i ofere, prin chemare, o viață din belșug, și să-l arate colaborator al Său într-ale vieții și deodată cu viața.

Sunt două momente paradigmatice în biografia de excepție a Prorocului Samuel care stau la baza lecturii acesteia în cheie spirituală. Primul moment se referă la venirea sa pe lume, ca urmare a rugăciunii intense a mamei sale Ana, soția lui Elcana, pe când Cortul Sfânt se afla la Șilo și era slujit de preotul Eli și de fiii săi. Cântarea de bucurie pe care o intonează anunță profetic atât cântarea Elisabetei la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, cât și cea a Fecioarei Maria la nașterea Pruncului Iisus. Se deslușește în acest moment inițial întâlnirea fericită dintre rugăciune și promisiune. În momentul promisiunii se întâmplă și consacrarea celui încă nenăscut. Orice copil, în buna rânduială a vremii, era considerat ca venind de la Dumnezeu și fiind al lui Dumnezeu. De altfel și numele său va da mărturie despre  acest lucru – „dobândit de la Dumnezeu” sau „numele lui Dumnezeu este el”: „De la Domnul Dumnezeul Savaot l-am cerut” (1 Regi 1, 20), va afirma mama sa.

Se poate observa aici „eficiența” Legământului în mijlocul poporului evreu, de vreme ce este atât de evidentă reciprocitatea în exprimarea gesturilor majore ale vieții, dar chiar și în cele cu semnificații mai reduse. Glasul psalmistului exprimă bine această înțelegere: „Faceți făgăduințe și le împliniți Domnului” (Psalmul 75, 11) sau „Așa voi cânta numelui tău, Doamne, în veacul veacului, pentru ca zi de zi să-mi împlinesc făgăduințele” (Psalmul 60, 8).

Ana „îl împrumută” (1 Regi 1, 28) pe Samuel lui Dumnezeu, Cel care El Însuși l-a trimis în lume și l-a ales din pântecele maicii sale. Se indică aici o anumită semnificație duhovnicească a gestului – Dumnezeu este posesorul vieții și Părintele tuturor copiilor. Iar părinții îi reîntorc pe copii lui Dumnezeu, Care i-a dat, în acest gest de împrumut, pentru ca să-și păstreze paternitatea și simțământul că nu i-au părăsit. Însă ei sunt și rămân ai lui Dumnezeu. De aceea, părinții pruncului îl consacră pe Samuel și-l aduc la sanctuarul de la Șilo, gest similar cu aducerea Pruncului Iisus la Templu, și-l oferă Domnului în sfântul locaș, împreună cu jertfa unui juncan, asemenea perechii de turturele în cazul lui Iisus. Iar „tinerelul Samuel sporea și creștea, bineplăcut fiind el Domnului și oamenilor” (1 Regi 2, 26), la fel cum se va spune despre Ioan Botezătorul (Luca 1, 80) sau despre Iisus Însuși (Luca 2, 40). Copilăria sa începea sub semnul „parteneriatului” cu Dumnezeu.

Mai era nevoie, în succesiunea biografiei sale, de un moment în care să se confirme chemarea printr-un gest evident și limpede. Pentru cineva care și-a petrecut viața în proximitatea celor sfinte, acest eveniment intră, pe de-o parte, în firescul vieții, însă nu exclude caracterul său surprinzător, care-l arată pe om mereu într-o stare de smerenie, necesară oricărei apropieri de Domnul. Samuel îl asista pe preotul Eli la altar, într-o vreme în care „cuvântul Domnului era rar şi nici vedeniile nu erau dese” (1 Regi 3,1). Acest lucru presupunea o istorie în care comunicarea dintre Dumnezeu și om nu era ușoară. Dumnezeu nu avea cu cine să vorbească pentru că nu era cine să asculte.

La miez de noapte se aude o chemare pe nume și un răspuns prompt: „Samuele, Samuele! Iar el a răspuns: Iată-mă!” (1 Regi 3, 4) Era vorba de o șoaptă discretă și subțire pe care doar inima lui Samuel o putea desluși. Preotul Eli nu o aude, însă o recunoaște prin înfățișarea ei ca venind de la Dumnezeu. Tânărul Samuel îl aude pe Domnul în trei rânduri chemându-l pe nume. Chemarea, pentru siguranța manifestării ei, se validează în interiorul preoției sacramentale reprezentate de Eli, ferind-o de orice fals și înțelegere autonomă. De acum, Samuel este proorocul lui Dumnezeu și lucrul acesta este recunoscut de tot poporul (1 Regi 3, 20-21). Printr-un tânăr se arată zorii mântuirii unui neam întreg. Și acest lucru se întâmplă din cel puțin două motive evidente. Mai întâi, pentru inima lui neatinsă de rău, capabilă să audă și să deslușească glasul Domnului. Iar, în al doilea rând, pentru că Dumnezeu face lucruri mari dincolo de proiecte și strategii, pe care cei mari le planifică, într-o exprimare a excesivei încrederi în presupuse calități și a unei vaste experiențe dobândite deodată cu timpul.

Înțelegem de aici că este posibil ca într-un timp în care cei mari, cei bine plasați și responsabili deopotrivă de popor, se arată infideli și lipsiți de seriozitate în misiunea pe care au primit-o, cei tineri să se descopere drept semne ale înnoirii și ale speranței, într-un parteneriat sincer și smerit cu Dumnezeu, care le dă credit. Condiția este să aibă o inimă ascultătoare, curată și sinceră, capabilă să recunoască vocea Lui și să se pună în slujba Acestuia, în smerenie, fără condiționări și fără așteptări dinainte programate. Să devină aliații Lui și să nu facă compromisuri în fața unor posibile incongruențe cu mentalitatea colectivă. Ceea ce ei aveau de transmis din partea Celui care i-a ales putea să lovească aspru în cei din jurul lor. Însă, aici se verifica fidelitatea lor în această misiune. În schimbul unui astfel de comportament, Dumnezeu avea să îi însoțească permanent, iar ei să fie recunoscuți de către ceilalți drept ambasadori Lui.

Ceea ce este evident și fascinează în personalitatea Prorocului Samuel este relația inimă către inimă pe care a avut-o cu Domnul, care i-a caracterizat întreaga biografie. În plan duhovnicesc, el se face reprezentantul tinerilor care-și doresc o viață cu sens, în legătură cu cele mai înalte misiuni, prin participare totală la dinamica lumii, cu sens înnoitor și transformator. El se arată drept model pentru tinerii care vor să facă parte din istorie, să facă istorie sau se folosească de istorie pentru a crea lucruri semnificative. La baza unei astfel de biografii stă năzuința ascunsă după o viață în care să te simți prețuit; să se investească în tine și să ți se acorde încredere; să ți se dea spațiu și să se bucure ceilalți de ceea ce reușești să faci; și, în cele din urmă, să simți că faci parte dintr-o structură a lumii în care ai un loc și un rost al tău, într-o deplină armonie cu cei din jurul tău, mai tineri sau mai vârstnici. Și toate acestea, în interiorul unei Alianțe dumnezeiești, în care, cu inimă curată și ascultătoare, să te descoperi „partener de lucru” al lui Dumnezeu. Există o chemare pe nume, urmată de un răspuns. Dar există, mai ales, o rugăciune: „Fă cu mine semn spre bine…”, „Arată-mi calea pe care voi merge…

BENEDICT Bistrițeanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

 

Ultimele articole

Rugăciune de mulțumire către Maica Domnului

Rugăciune de mulțumire către Maica Domnului

Preasfântă Fecioară,  Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îţi mulţumesc Măicuţă...

12 august – Sf. Mc. Fotie și Anichit

12 august – Sf. Mc. Fotie și Anichit

Sf. Mc. Fotie şi Anichit (+306) – au pătimit în Nicomidia (Bitinia – Asia Mică) în timpul persecuției pornite de Împăratul Dioclețian împotriva creștinilor. Sfântul Anichit era căpitan în armata imperială. Auzind că este creștin, împăratul a încercat să-l convingă să...

Agenda ierarhilor la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Agenda ierarhilor la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

La Praznicul Adormirii Maicii Domnului, luni, 15 august 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

Sfântul Ioan Maximovici – lecție de sfințenie pentru omul contemporan

Sfântul Ioan Maximovici – lecție de sfințenie pentru omul contemporan

„Sfințenia nu este pur și simplu neprihănire, pentru care cel drept ar merita bucuria binecuvântării în Împărăția lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, o astfel de dreptate prin care oamenii sunt plini de harul lui Dumnezeu, în măsura în care curge din ei asupra acelora cu...

Părintele Virgil Gheorghiu, poetul lui Hristos și al României

Părintele Virgil Gheorghiu, poetul lui Hristos și al României

Părintele Virgil Gheorghiu, cu puțină vreme înainte de plecarea sa în eternitate, afirma: „N-am fost niciodată despărţit de România… tot dicţionarul român mi-e drag… iar, dacă într-o zi mă voi întoarce în România, mă întorc acolo unde sunt rădăcinile mele şi nu mă mai...

Avem nevoie de bucurie

Avem nevoie de bucurie

Unul din roadele Duhului Sfânt este bucuria. În lista pe care ne-o oferă Sfântul Apostol Pavel, bucuria apare imediat după dragoste, ocupând locul al doilea în succesiunea acestora: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea,...

Învierea ca întâlnire

Învierea ca întâlnire

Timpul dintre moartea Domnului și zorii Paștelui marca, în cel mai înalt grad dintotdeauna, părăsirea și despărțirea. A lui Dumnezeu și de Dumnezeu, dar și a unora de alții. Viața părea să fie înghițită de pierire și, deodată cu ea, orice nădejde și orice sens al...